يسوع ومرافقوه
1 وسارَ يَسوعُ بَعدَ ذلِكَ في المُدنِ والقُرى، يَعِظُ ويُبَشّرُ بِمَلكوتِ اللهِ. وكانَ يُرافِقُهُ التلاميذُ الاثنا عشَرَ 2 وبَعضُ النّساءِ اللواتي شفاهُنّ مِنَ الأرواحِ الشّرّيرةِ والأمراضِ، وهُنّ مَريَمُ المَعروفةُ بالمَجدَليّةِ، وكانَ خرَجَ مِنها سَبعةُ شَياطينَ، 3 وحنّةُ اَمرأةُ خوزي وكيلِ هِيرودُسَ، وسُوسنّةُ، وغيرُهُنّ كثيراتٌ مِمّنْ كُنّ يُساعِدْنَهُم بأموالِهِنّ.
مثل الزارع
(متى 13:1-9، مرقس 4:1-9)4 وقَصدَهُ النّاسُ مِنْ كُلّ مدينةٍ، فلمّا تَجمّعَ مِنهُم جُمهورٌ كبيرٌ، خاطبَهُم بِمَثَلٍ، قالَ: 5 «خرَجَ الزّارعُ لِيزْرَعَ. وبَينَما هوَ يَزرَعُ، وقَعَ بَعضُ الحَبّ على جانِبِ الطّريقِ فَداسَتْهُ الأقدامُ وأكَلَتْهُ طُيورُ السّماءِ. 6 ووقَعَ بَعضُهُ على الصّخرِ، فلمّا نَبَتَ يَبِسَ لأنّ لا رُطوبةَ لَه. 7 ووقَعَ بَعضُهُ بَينَ الشّوكِ، فطَلَعَ الشّوكُ مَعَهُ وخنَقَهُ. 8 ومِنهُ ما وقَعَ على أرضٍ طَيّبَةٍ، فنَبَتَ وأثمَرَ مِئةَ ضِعفٍ».
وصرَخَ يَسوعُ: «مَنْ كانَ لَهُ أُذُنانِ تَسمَعانِ، فليَسمَعْ!»
مغزى الأمثال
(متى 13:10-17، مرقس 4:10-12)9 وسألَهُ تلاميذُهُ عَنْ مَغزى هذا المثَلِ، 10 فأجابَ: «أنتُم أُعطِيتُمْ مَعرِفَةَ أسرارِ مَلكوتِ اللهِ. وأمّا غَيرُكُم، فَنُكلّمُهُم علَيها بالأمثالِ: حتى إذا نَظروا لا يُبصِرونَ، وإذا سَمِعوا لا يَفْهَمونَ.
تفسير مثل الزارع
(متى 13:18-23، مرقس 4:13-20)11 «وهذا هوَ مَغزى المثَلِ: الزّرعُ هوَ كلامُ اللهِ: 12 ما وقَعَ مِنهُ على جانِبِ الطّريقِ هُمُ الذينَ يَسمَعونَ كلامَ اللهِ، فيَجيءُ إبليسُ ويَنتَزِعُ الكلامَ مِنْ قُلوبِهِم لِئلاّ يُؤمِنوا فيَخلُصوا. 13 وما وقَعَ مِنهُ على الصّخرِ هُمُ الذينَ يَسمَعونَ كلامَ اللهِ ويَقبَلونَهُ فَرِحينَ، ولكِنْ لا جُذورَ لهُم، فيُؤمِنونَ إلى حينٍ، وعِندَ التّجرِبَةِ يَرتَدّونَ. 14 وما وقَعَ مِنهُ بَينَ الشّوكِ هُمُ الذينَ يَسمَعونَ كلامَ اللهِ، ولكِنّ اَنصِرافَهُم إلى هُمومِ الدُنيا وخيراتِها ومَلذّاتِها يَخنُقُهُ فيهِم، فلا يَنضجُ لهُم ثَمَرٌ. 15 وأمّا الذي وقَعَ في الأرضِ الطيّبَةِ، فهُمُ الذينَ يَسمَعونَ كلامَ اللهِ ويَحفظُونَهُ بِقَلبٍ طَيّبٍ صالحٍ، فيَثمرونَ بِثَباتِهِم.
مثل السراج
(مرقس 4:21، متى 5:15)16 «ما مِنْ أحَدٍ يُوقِدُ سِراجًا ويُغطّيهِ بِوِعاءٍ أو يضَعُهُ تَحتَ سَريرٍ، بل يَضعُهُ في مكانٍ مُرتَفِعٍ ليَستَنيرَ بِه الدّاخلونَ. 17 فما مِنْ خَفِيّ إلاّ سيَظهَرُ ولا مِنْ مكتومٍ إلاّ سَينكَشِفُ ويَعرِفُهُ النّاس. 18 فاَنتَبِهوا كيفَ تَسمَعونَ كلامَ اللهِ، لأنّ مَنْ لَهُ شيءٌ يُزادُ، ومَنْ لا شَيءَ لَهُ يُؤخذُ مِنهُ حتى الذي يَظُنّهُ لهُ».
أم يسوع وإخوته
(متى 12:46-50، مرقس 3:31-35)19 وجاءَ إلى يَسوعَ أُمّهُ وإخوتُهُ، فتَعذّرَ علَيهِمِ الوصولُ لِكَثرةِ الزّحامِ. 20 فقالَ لَهُ بَعضُ النّاسِ: «أُمّكَ وإخوَتُكَ واقِفونَ في خارِجِ البَيتِ يُريدونَ أنْ يَرَوكَ». 21 فأجابَهُم: «أُمّي وإخوَتي هُمُ الذينَ يَسمَعونَ كلامَ اللهِ ويَعمَلونَ بِه».
يسوع يهدئ العاصفة
(متى 8:23-27، مرقس 4:35-41)22 وفي أحَدِ الأيّامِ رَكِبَ قارِبًا ومعَهُ تلاميذُهُ، فقالَ لهُم: «تَعالَوا نَعبُرُ إلى شاطئِ البُحَيرةِ المُقابِلِ». فأخَذوا يَعبُرونَ. 23 ونامَ يَسوعُ وهُم سائِرونَ. فهَبّت على البُحَيرةِ عاصِفَةٌ، فكادَ الماءُ يَملأُ القارِبَ، وأصبَحوا في خَطَرٍ. 24 فدَنا التلاميذُ مِنْ يَسوعَ وأيقَظوهُ وقالوا لَه: «يا مُعَلّمُ، يا مُعَلّمُ! نَحنُ نَهلِكُ!» فَقامَ واَنتَهَرَ الرّياحَ والأمواجَ، فهَدَأتْ وسادَ السّكونُ. 25 فقالَ لهُم يَسوعُ: «أينَ إيمانُكُم؟» فخافوا وتعَجّبوا، وقالَ بَعضُهُم لبَعضٍ: «مَنْ هذا؟ حتى الرّياحُ والأمواجُ يأمُرُها فتُطيعُهُ».
طرد الشياطين وغرق الخنازير
(متى 8:28-34، مرقس 5:1-20)26 ووَصَلوا إلى ناحِيَةِ الجَراسيّينَ، مُقابِلَ شاطِئِ الجَليل. 27 ولمّا نَزَلَ يَسوعُ إلى البَرّ اَستَقبَلَهُ رَجُلٌ مِنَ المدينةِ فيهِ شَياطينُ، وكانَ لا يَلبَسُ ثِيابًا مِنْ زمنٍ طويلٍ، ولا يسكُنُ في بَيتٍ، بل بَينَ القُبورِ. 28 فلمّا رأى يَسوعَ، صرَخَ واَرتَمى على قَدَمَيهِ وصاحَ بأعلى صوتِهِ: «ما لي ولكَ، يا يَسوعُ اَبنَ اللهِ العَليّ! أطلُبُ إلَيكَ أنْ لا تُعذّبَني». 29 قالَ هذا لأنّ يَسوعَ أمَرَ الرّوحَ النّجِسَ أنْ يَخرُجَ مِنَ الرّجُلِ. وكثيرًا ما اَستولى الرّوحُ النّجِسُ علَيهِ، فكانَ النّاسُ يُحاوِلونَ ضَبطَه فيَربِطونَهُ بالسّلاسلِ والقُيودِ. ولكنّهُ كانَ يَقطَعُ كُلّ رِباطٍ ويَسوقُهُ الشّيطانُ إلى البراري.
30 فسألَه يَسوعُ: «ما اَسمُكَ؟» أجابَ: «جَيشٌ»، لأنّ كثيرًا مِنَ الشّياطينِ كانوا دَخَلوا فيهِ. 31 فتَوسّلوا إلى يَسوعَ أنْ لا يَطرُدَهُم إلى الهاويَةِ. 32 وكانَ هُناكَ قَطيعٌ كبيرٌ مِنَ الخنازيرِ يَرعى عِندَ الجبَلِ، فطَلَبوا إلَيهِ أنْ يأذَنَ لهُم بالدّخولِ في الخنازيرِ، فأذِنَ لهُم. 33 فخرَجَ الشّياطينُ مِن الرّجُلِ ودَخَلوا في الخنازيرِ، فاَندَفعَ القَطيعُ مِنَ المُنحَدَرِ إلى البُحيَرةِ وغَرِقَ فيها.
34 فلمّا رأى الرّعاةُ ما جَرى، هَرَبوا ونَشَروا الخبَرَ في المدينةِ والقُرى. 35 فخرَجَ النّاسُ ليرَوا ما جَرى. وجاؤُوا إلى يَسوعَ، فوَجَدوا الرّجُلَ الذي خرَجَ مِنهُ الشّياطينُ جالِسًا عِندَ قدمَي يَسوعَ، لابِسًا، سَليمَ العقلِ، فاَستولى علَيهِمِ الخَوفُ 36 وأخبَرَهُمُ الشّهودُ كيفَ شَفاهُ يَسوعُ، 37 فطلَبَ إليهِ أهلُ ناحِيَةِ الجَراسيّينَ كُلّهُم أنْ يَبتَعدَ عنهُم، لأنّهُم كانوا في خَوفٍ شَديدٍ. فرَكِبَ القارِبَ ورجَعَ مِنْ هُناكَ.
38 أمّا الرّجُلُ الذي خرَجَ مِنهُ الشّياطينُ، فاَلْتَمَسَ مِنْ يَسوعَ أنْ يأخذَهُ معَهُ. ولكِنّ يَسوعَ صرَفَهُ، قالَ: 39 «اَرجِعْ إلى بَيتِكَ وأخبِرْ بِما عَمِلَ اللهُ لكَ». فراحَ الرّجُلُ يُنادي في المدينةِ كُلّها بِما عمِلَ يَسوعُ لهُ.
ابنة يايرس والمرأة التي لمست ثوب يسوع
(متى 9:18-26، مرقس 5:21-34)40 ولمّا رجَعَ يَسوعُ رحّبَت بِه الجُموعُ لأنّهُم كانوا كُلّهُم يَنتَظِرونَهُ. 41 وجاءَ إليهِ رَجُلٌ اَسمُهُ يايرُسُ، وهوَ رَئيسُ المَجمَعِ، فاَرتَمى على قَدَمَي يَسوعَ وتَوَسّلَ إليهِ أنْ يدخُلَ بَيتَهُ، 42 لأنّ لَهُ اَبنَةً واحِدةً في نحوِ الثانيةَ عَشْرَةَ مِنْ عُمرِها، أشرَفَت على الموتِ. وبَينَما هوَ ذاهِبٌ، زَحَمَتْهُ الجُموعُ. 43 وكانَت هُناكَ اَمرأةٌ مُصابةٌ بِنَزْفِ الدّمِ مِنْ اَثنتَيْ عشْرَةَ سنَةً. أنفقَت كُلّ ما تَملِكُهُ على الأطبّاءِ وما قَدِرَ أحَدٌ أنْ يَشفِيَها. 44 فدَنَت مِنْ خَلْفِ يَسوعَ ولَمَسَت طَرَفَ ثوبِهِ، فوقَفَ نَزْفُ دَمِها في الحالِ. 45 فقالَ يَسوعُ: «مَنْ لَمَسَني؟» فأنكروا كُلّهُم، وقالَ بُطرُسُ: «يا مُعَلّمُ، النّاسُ كُلّهُم يَزحَمونَكَ ويُضايقونَكَ وتَقولُ مَنْ لَمَسَني؟» 46 فقالَ يَسوعُ: «لَمَسني أحَدُهُم، لأنّي شَعَرتُ بِقُوّةٍ خَرَجت مِنّي». 47 فلمّا رَأتِ المَرأةُ أنّ أمرَها ما خَفِيَ على يَسوعَ، جاءَت راجِفَةً واَرتَمَت على قَدَمَيهِ وأخبَرَتْهُ أمامَ النّاسِ كُلّهِم لماذا لَمَستْهُ وكيفَ شُفِيَت في الحالِ. 48 فقالَ لها: «يا اَبنتي، إيمانُكِ خلّصَكِ، فاَذهَبي بِسلامٍ».
49 وبَينَما هوَ يتكَلّمُ، جاءَ رَسولٌ مِنْ عِندِ رَئيسِ المَجمعِ فقالَ: «ماتَتِ اَبنتُكَ فلا تُزعِجِ المُعَلّمَ». 50 فسَمِعَ يَسوعُ، فقالَ ليايِرُسَ: «لا تَخَفْ! يكفي أنْ تُؤمِنَ، فَتُشفى اَبنَتُكَ».
51 ولمّا وصَلَ إلى البَيتِ، منَعَ الجُموعَ أنْ يَدخُلوا، ما عدا بُطرُسَ ويوحنّا ويَعقوبَ ووالدَ الصّبِيّةِ وأُمّها. 52 وكانَ النّاسُ كُلّهُم يَبكُونَ ويَندُبونَ الصّبِيّة. فقالَ لهُم: «لا تَبكُوا، ما ماتَتِ الصّبِيّةُ، لكِنّها نائِمةٌ». 53 فضَحِكوا علَيهِ، لأنّهُم كانوا يَعرِفونَ أنّها ماتَت. 54 ولكِنّهُ أخذَ بِيَدِ الصّبِيّةِ وصاحَ بِها. «يا صبيّةُ، قُومي!» 55 فرَجَعَت رُوحُها وقامَت في الحالِ، فأمَرَ أنْ تُعطَى طَعامًا. 56 فتَعجّبَ والداها، فأوصاهُما أنْ لا يُخبِرا أحدًا بِما جَرى.
Femeile evlavioase
1 După acestea Iisus umbla prin cetăţi şi sate ca să propovăduiască şi să ducă vestea cea bună a Împărăţiei lui Dumnezeu. Şi erau cu El cei doisprezece 2 şi nişte femei care fuseseră vindecate de duhuri necurate şi de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni, 3 Ioana, soţia lui Huza, administratorul lui Irod, Suzana şi multe altele care Îi slujeau din averea lor.
Parabola semănătorului
4 După ce s-a adunat mulţime mare şi au venit la El mulţi din cetăţi, Iisus le-a spus printr-o parabolă: 5 „A ieşit semănătorul să-şi semene sămânţa. Şi, pe când semăna, una a căzut lângă drum, a fost călcată în picioare, iar păsările cerului au mâncat-o. 6 Alta a căzut pe piatră şi, după ce a răsărit, s-a uscat pentru că nu avea umezeală. 7 Alta a căzut în mijlocul spinilor şi, pentru că au crescut odată cu ea, spinii au înăbuşit-o. 8 Alta a căzut pe pământ bun şi, după ce a crescut, a dat rod însutit.” Spunând acestea striga: „Cine are urechi de auzit, să audă!”
9 Dar ucenicii L-au întrebat: „Ce este această parabolă?” 10 Şi le-a răspuns: „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi le sunt date în parabole, pentru ca
văzând, să nu vadă
şi auzind să nu înţeleagă.
11 Iată ce înseamnă parabola: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. 12 Cei de lângă drum sunt cei care l-au auzit, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor pentru ca nu cumva, crezând, să fie mântuiţi. 13 Cei de pe piatră sunt cei care, atunci când aud, primesc cu bucurie cuvântul, dar nu au rădăcină şi cred un timp, dar la vreme de încercare se îndepărtează. 14 Cea care a căzut între spini sunt cei care au auzit, dar din cauza grijilor, a bogăţiei şi a plăcerilor vieţii se înăbuşă pe cale şi nu ajung la capăt. 15 Cea care este pe pământ bun sunt cei care, auzind cuvântul cu inimă curată şi bună, îl păstrează şi aduc rod în răbdare.
Parabola făcliei puse în sfeşnic
16 Nimeni, după ce aprinde o făclie, nu o ascunde sub un vas, nici nu o pune sub pat, ci o pune în sfeşnic pentru ca toţi cei care intră să vadă lumina. 17 Pentru că nu există lucru ascuns care să nu fie descoperit şi nici lucru tăinuit care să nu se afle şi să nu se arate. 18 Vedeţi, aşadar, cum ascultaţi. Căci celui care are i se va da, iar celui care n-are şi ce i se pare că are i se va lua.”
Mama şi fraţii lui Iisus
19 Au venit la El mama şi fraţii Lui, dar nu puteau ajunge la El din cauza mulţimii. 20 I-au spus: „Mama şi fraţii Tăi stau afară şi vor să Te vadă.” 21 Dar El le-a răspuns: „Mama şi fraţii Mei sunt cei care ascultă şi împlinesc cuvântul lui Dumnezeu.”
Liniştirea furtunii
22 Într-una din zile, Iisus a urcat în barcă cu ucenicii Săi şi le-a spus: „Să trecem pe partea cealaltă a lacului.” Şi au ieşit în larg. 23 Pe când vâsleau, El a adormit. Şi s-a iscat pe lac o furtună, iar barca a început să ia apă şi erau în primejdie. 24 Apropiindu-se de El, L-au trezit spunând: „Învăţătorule! Învăţătorule! Pierim!” Trezindu-se, Iisus a certat vântul şi vuietul apei, iar ele s-au potolit şi s-a făcut linişte. 25 Iar El le-a spus: „Unde este credinţa voastră?” Iar ei s-au minunat, cuprinşi de teamă şi îşi spuneau unii altora: „Cine este oare acesta, de porunceşte vânturilor şi apei iar ele I se supun?”
Vindecarea unui om demonizat
26 Au ajuns la ţărm în ţinutul gherasenilor, care este pe partea cealaltă, în faţa Galileii. 27 Când a coborât pe uscat, I-a ieşit înainte un om din cetate care avea demoni. De multă vreme nu mai purta haine şi nu mai stătea în casă, ci în morminte. 28 Când L-a văzut pe Iisus a căzut înaintea Lui, strigând cu voce puternică: „Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul Dumnezeului Preaînalt? Te rog, nu mă chinui!” 29 Căci Iisus îi poruncise duhului necurat să iasă din om. Fiindcă de multă vreme duhul pusese stăpânire pe el şi ca să-l păzească îl legau în lanţuri, cu picioarele în chingi, dar el, rupând legăturile, era împins de demon în locuri pustii. 30 Iisus l-a întrebat: „Care este numele tău?” iar el a răspuns: „Legiune”. Fiindcă intraseră mulţi demoni în el. 31 Şi-L rugau să nu le poruncească să plece în adâncuri.
32 Şi era acolo o turmă mare de porci care păşteau pe munte, iar demonii L-au rugat să-i lase să intre în ei. Şi i-a lăsat. 33 După ce au ieşit din om, demonii au intrat în porci, iar turma s-a aruncat în lac şi s-a înecat. 34 Văzând ce s-a întâmplat, paznicii au luat-o la fugă şi au dat de veste în cetate şi prin sate. 35 Oamenii au ieşit să vadă cele întâmplate. Au ajuns la Iisus şi l-au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, stând jos îmbrăcat şi întreg la minte la picioarele lui Iisus. Şi i-a cuprins teama. 36 Cei care văzuseră le-au povestit cum a fost salvat cel posedat. 37 Şi toată mulţimea din ţinutul gherasenilor I-a cerut să plece de la ei. Pentru că fuseseră cuprinşi de o mare spaimă. Iar El, urcând în barcă, s-a întors. 38 Omul din care ieşiseră demonii Îl ruga să-l lase să rămână cu El. Dar Iisus l-a trimis, zicând: 39 „Întoarce-te acasă şi povesteşte câte a făcut Dumnezeu pentru tine.” Şi a plecat vestind în toată cetatea câte a făcut Iisus pentru el.
Învierea fiicei lui Iair şi vindecarea unei femei
40 Când s-a întors Iisus, L-a întâmpinat mulţimea, pentru că toţi Îl aşteptau. 41 Şi iată, a venit un om pe nume Iair care era mai-marele sinagogii şi căzând la picioarele lui Iisus L-a rugat să vină în casa lui, 42 fiindcă avea numai o fiică de vreo doisprezece ani şi aceasta era pe moarte.
Pe când se ducea într-acolo, mulţimile Îl îmbulzeau. 43 Şi o femeie care avea hemoragie de doisprezece ani şi care îşi cheltuise toată averea cu medicii, şi nu a putut fi vindecată de nimeni, 44 s-a apropiat de Iisus din spate şi I-a atins poala hainei şi îndată hemoragia i s-a oprit. 45 Şi Iisus a spus: „Cine M-a atins?” Fiindcă nimeni nu recunoştea, Petru a zis: „Învăţătorule, mulţimile Te înconjoară şi Te îmbulzesc.” 46 Dar Iisus a spus: „Cineva M-a atins, fiindcă am simţit că a ieşit o putere din Mine.” 47 Când a văzut femeia că nu a trecut neobservată, a venit tremurând şi s-a aruncat la picioarele Lui, istorisind tuturor din ce cauză L-a atins şi cum s-a vindecat îndată. 48 Iar Iisus i-a spus: „Fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace!”
49 Pe când vorbea a venit cineva la mai-marele sinagogii, spunând: „Fiica ta a murit. Nu-L mai obosi pe Învăţător.” 50 Dar Iisus auzind, i-a răspuns: „Nu te teme! Crede numai şi va fi mântuită.” 51 Ajungând acasă nu a lăsat pe nimeni să intre în afară de Petru, Ioan şi Iacov şi de tatăl şi mama copilei. 52 Toţi plângeau şi o jeleau, dar El le-a spus: „Nu plângeţi fiindcă nu a murit, ci doarme.” 53 Şi râdeau de El pentru că ştiau că murise. 54 Dar El a luat-o de mână şi a strigat-o: „Copilă, trezeşte-te!” 55 Duhul ei s-a întors şi s-a ridicat îndată iar Iisus i-a îndemnat să-i dea copilei să mănânce. 56 Părinţii ei au rămas uimiţi, dar El le-a poruncit să nu spună nimănui cele întâmplate.