مثل الزارع
(متى 13:1-9، لوقا 8:4-8)1 وعادَ إلى التعليمِ بِجانبِ البحرِ، فتجَمّعَ حَولَهُ جُمهورٌ كبيرٌ جدّا، حتى إنّهُ صَعِدَ إلى قارِبٍ في البحرِ وجلَسَ فيهِ، والجمعُ كلّهُم في البَرّ على شاطئِ البحرِ. 2 فعلّمَهُم بالأمثالِ أشياءَ كثيرةً. وقالَ لهُم في تَعليمِهِ: 3 «إسمَعوا! خرَجَ الزّارعُ لِيزرَعَ. 4 وبَينَما هوَ يَزرَعُ، وقَعَ بَعضُ الحبّ على جانبِ الطّريقِ، فجاءَتِ الطّيورُ وأكلَتْهُ. 5 ووقَعَ بَعضُهُ على أرضٍ صخريّةٍ قليلةِ التّرابِ، فنَبَتَ في الحالِ لأنّ تُرابَهُ كانَ بلا عُمْقٍ. 6 فلمّا أشرَقَتِ الشّمسُ اَحترَقَ، وكانَ بِلا جُذورٍ فيَبِسَ. 7 ومِنهُ ما وقَعَ بَينَ الشّوكِ، فطَلَعَ الشّوكُ وخنَقَهُ فما أعطى ثَمرًا. 8 ومِنهُ ما وقَعَ على أرضٍ طيّبةٍ، فنَبَتَ ونَما وأعطى ثَمَرًا، فأثمَرَ بَعضُهُ ثلاثينَ، وبَعضُهُ ستّينَ، وبَعضُهُ مِئةً». 9 وقالَ يَسوعُ: «مَنْ كانَ لَه أُذْنانِ تَسمَعانِ، فَليَسمَعْ».
مغزى الأمثال
(متى 13:10-17، لوقا 8:9-10)10 فلمّا كانَ على اَنفِرادٍ، سألَهُ أتباعُهُ والرّسُلُ الإثنا عشَرَ عَنْ مَغزى الأمثالِ، 11 فقالَ لهُم: «أنتُم أُعطِيتُم سرّ مَلكوتِ اللهِ. وأمّا الذينَ مِنْ خارِجٍ فيَسمَعونَ كُلّ شيءٍ بالأمثالِ، 12 حتى إنّهُم:
مَهما نَظَروا لا يُبصِرونَ،
ومَهما سَمِعوا لا يَفهَمونَ،
لِئلاّ يَتوبوا
فتُغفَرَ لهُم خطاياهُم».
تفسير مثل الزارع
(متى 13:18-23، لوقا 8:11-15)13 ثُمّ قالَ لِتلاميذِهِ: «أما تَفهَمونَ هذا المَثلَ؟ كيفَ، إذًا، تَفهَمونَ غَيرَهُ مِنَ الأمثالِ؟ 14 الزّارِعُ يَزرَعُ كلامَ اللهِ، 15 وبَعضُ النّاسِ مِثلُ الزّرعِ الذي يقَعُ على جانِبِ الطّريقِ، يَسمَعونَ كلامَ اللهِ فيُسرِعُ الشّيطانُ إليهِم ويَنتَزِعُ الكلامَ المَزروعَ فيهِم. 16 وبَعضُ النّاسِ مِثلُ الزّرعِ في أرضٍ صَخريّةٍ، ما إنْ يَسمَعوا كلامَ اللهِ حتى يَقبَلوهُ فَرِحينَ، 17 ولكِنْ لا عُمقَ لهُم في نُفوسِهِم، فلا يَثبُتونَ على حالٍ. فإذا حدَثَ ضِيقٌ أوِ اَضطِهادٌ مِنْ أجلِ كلامِ اللهِ، اَرتَدّوا عَنهُ في الحالِ.
18 وبَعضُ النّاسِ مِثلُ الزّرعِ بَينَ الأشواكِ، يَسمَعونَ كلامَ اللهِ، 19 ولكِنْ هُمومُ الدّنيا ومَحبّةُ الغِنى وسائرُ الشّهَواتِ تَدخُلُ في قُلوبِهِم وتَخنُقُ كلامَ اللهِ فلا يُثمِرُ. 20 وبَعضُ النّاسِ مِثلُ الزّرعِ في الأرضِ الطيّبَةِ، يَسمَعونَ كلامَ اللهِ ويَقبَلونَهُ فيُثمِرونَ: مِنهُم مَنْ يُثمِرُ ثلاثينَ، ومِنهُم ستّينَ، ومِنهُم مئةً».
مثل السراج
(لوقا 8:16-18)21 وقالَ لهُم: «أيَجيءُ أحدٌ بسِراجٍ ليَضعَهُ تَحتَ المكيالِ أو تَحتَ السّريرِ؟ أما يضَعُهُ على مكانٍ مُرتَفِعٍ؟ 22 فما مِنْ خَفِيّ إلاّ سَيظهَرُ، وما مِنْ مكتومٍ إلاّ سيُعلَنُ. 23 مَنْ كانَ لَه أُذُنانِ تَسمَعانِ، فليَسمَعْ!»
مثل الكيل
(متى 7:2؛ متى 13:12، لوقا 6:38؛ لوقا 8:18)24 وقالَ لهُم: «اَنتَبِهوا لِما تَسمَعونَ! بالكيلِ الذي تَكيلونَ يُكالُ لكُم وتُزادونَ، 25 لأنّ مَنْ لَه شيءٌ يُزادُ. ومَنْ لا شيءَ لَه، يُؤخذُ مِنهُ حتى الذي لَه».
مثل الزرع الذي ينمو
26 وقالَ: «يُشبِهُ مَلكوتُ اللهِ رجُلاً يَبذُرُ الزّرعَ في حَقلِهِ. 27 فيَنامُ في الليلِ ويَقومُ في النّهارِ، والزّرعُ يَنبُتُ ويَنمو، وهوَ لا يَعرِفُ كيفَ كانَ ذلِكَ. 28 فالأرضُ مِنْ ذاتِها تُنبِتُ العُشبَ أوّلاً، ثُمّ السّنبُلَ، ثُمّ القَمحَ الذي يَملأُ السُنبُلَ. 29 حتى إذا نَضجَ القَمحُ، حمَلَ الرّجُلُ مِنجَلَهُ في الحالِ، لأنّ الحَصادَ جاءَ».
مثل حبة الخردل
(متى 13:31-32،متى 34-35، لوقا 13:18-19)30 وقالَ: «كيفَ نُشبّهُ مَلكوتَ اللهِ؟ أو بأيّ مَثَلٍ نُوَضّحُهُ؟ 31 هوَ مِثلُ حَبّةٍ مِنْ خَردَلٍ، تكونُ عِندَ زَرعِها في الأرضِ أصغَرَ كُلّ ما في الأرضِ مِنَ الحُبوبِ، 32 ولكنّها بَعدَ الزّرعِ تَرتَفِعُ وتَصيرُ أكبَرَ النّباتِ، وتمُدّ غُصونًا كبيرةً، حتى إنّ طُيورَ السّماءِ تَجيءُ وتُعشّشُ في ظِلّها».
33 وكانَ يَسوعُ يُكثِرُ مِنْ هذِهِ الأمثالِ ليُعَلّمَ النّاسَ كلامَ اللهِ على قَدْرِ ما يَفهَمونَ. 34 وما كَلّمَهُم إلاّ بأمثالٍ، ولكِنّه متى اَنفَرَدَ بِتلاميذِهِ فسّرَ لَهُم كُلّ شيءٍ.
يسوع يهدئ العاصفة
(متى 8:23-27، لوقا 8:22-25)35 وفي مساءِ ذلِكَ اليومِ، قالَ لهُم: «تعالَوا نَعبُرُ إلى الشّاطئِ المُقابِلِ». 36 فتركوا الجُموعَ وساروا بيَسوعَ في القارِبِ الذي كانَ فيهِ، وكانَت معَهُ قوارِبُ أُخرى. 37 فهَبّت عاصِفَةٌ شَديدةٌ وأخذَتِ الأمواجُ تَضرِبُ القارِبَ حتى كادَ يَمتلِئُ. 38 وكانَ يَسوعُ نائِمًا في مُؤخّرِ القارِبِ، ورأسُهُ على مِخَدّةٍ. فأيقظوهُ وقالوا لَه: «يا مُعلّمُ، أما يَهمّكَ أنّنا نهلِكُ؟» 39 فقامَ واَنتهَرَ الرّيحَ وقالَ للبحرِ: «أُصمُتْ! إخرَسْ!» فسكَنَتِ الرّيحُ وسادَ هُدوءٌ تامٌ.
40 وقالَ يَسوعُ لِتلاميذِهِ: «ما لكُم خائِفينَ؟ أما عندَكُم إيمانٌ بَعدُ؟» 41 ولكنّهُم كانوا في فزَعٍ شديدٍ، وقالَ بَعضُهُم لبَعضٍ: «مَنْ هذا؟ حتى الرّيحُ والبحرُ يُطيعانِهِ!»
Parabola semănătorului
1 Şi iarăşi a început să-i înveţe lângă mare şi s-au adunat la El o mulţime de oameni, încât a trebuit să urce în corabie, ca să stea pe mare, iar mulţimea toată era aşezată pe pământ, lângă mare. 2 Şi îi învăţa multe prin parabole şi, pe când îi învăţa, le zicea: 3 „Ascultaţi! Iată, a ieşit semănătorul să semene. 4 Şi, pe când semăna, o sămânţă a căzut lângă drum şi au venit păsările şi au mâncat-o. 5 Alta a căzut pe piatră, unde nu a avut pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ adânc, 6 iar când a ieşit soarele, s-a veştejit şi, pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat. 7 Alta a căzut între spini, iar spinii s-au ridicat şi au înăbuşit-o şi nu a mai dat rod. 8 Iar altele au căzut în pământ bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat rod şi una a adus treizeci, alta şaizeci şi alta o sută.” 9 Şi zicea: „Cine are urechi de auzit, să audă.”
Scopul parabolelor
10 Când au rămas singuri cu El, cei din jurul Lui împreună cu cei doisprezece L-au întrebat despre parabole. 11 Şi le zicea: „Vouă vi s-a dat taina Împărăţiei lui Dumnezeu, iar pentru cei din afară toate sunt arătate în parabole, 12 ca
privind, să privească şi să nu vadă,
şi auzind, să audă şi să nu le intre în urechi,
ca nu cumva să se întoarcă şi să li se ierte păcatele. ”
Explicarea parabolei semănătorului
13 Şi le-a zis: „Nu înţelegeţi această parabolă? Atunci cum veţi înţelege toate parabolele? 14 Semănătorul seamănă cuvântul. 15 Iar seminţele de lângă drum sunt cei în care se seamănă cuvântul, dar numai ce îl aud şi îndată vine Satana şi fură cuvântul semănat în ei. 16 Iar cele semănate pe loc pietros sunt cei care, atunci când aud cuvântul, îl primesc numaidecât cu bucurie, 17 dar pentru că nu au rădăcină în ei, ci sunt nestatornici, când se întâmplă vreun necaz sau vine vreo prigoană pentru cuvânt, îndată se poticnesc şi cad. 18 Altele sunt cele semănate între spini: aceştia sunt cei care aud cuvântul, 19 dar grijile veacului şi ademenirea bogăţiei şi celelalte pofte care intră în ei înăbuşă cuvântul şi devine neroditor. 20 Iar cele care sunt semănate pe pământ bun sunt cei care aud cuvântul, îl primesc şi rodesc apoi unul treizeci, unul şaizeci şi unul o sută.”
Parabola candelei
21 Şi le zicea: „Oare făclia este adusă ca să fie aşezată sub pat? Nu ca să fie pusă în sfeşnic? 22 Căci nu este nimic ascuns, fără să fie arătat, şi nimic tăinuit care nu va ieşi la vedere. 23 Dacă cineva are urechi, să audă ceea ce e de auzit.”
24 Şi le zicea: „Aveţi grijă la ceea ce auziţi! Cu măsura cu care veţi măsura, vi se va măsura şi vouă; şi vi se va şi adăuga. 25 Pentru că celui ce are i se va da, iar celui ce nu are şi ceea ce are i se va lua.”
Parabola seminţei
26 Şi zicea: „Aşa este Împărăţia lui Dumnezeu, ca atunci când un om pune sămânţa în pământ. 27 El se culcă noaptea şi se scoală ziua, zi de zi, iar sămânţa tot încolţeşte şi creşte, fără să ştie el cum. 28 Pământul rodeşte de la sine, mai întâi firul ierbii, apoi spicul, apoi bobul de grâu deplin în spic. 29 Iar când rodul se coace, omul trimite îndată secerătorii, pentru că a venit vremea secerişului.”
Parabola grăuntelui de muştar
30 Şi zicea: „Cu ce vom asemăna Împărăţia lui Dumnezeu sau în ce parabolă o vom înfăţişa? 31 Ea este ca grăuntele de muştar, care atunci când este semănat pe pământ este mai mic decât toate seminţele de pe pământ, 32 iar după ce a fost semănat, creşte şi se face mai mare decât toate legumele şi face ramuri atât de mari, încât la umbra lui se pot adăposti păsările cerului.”
33 Şi prin multe astfel de parabole le grăia cuvântul, după cum puteau ei să-L asculte. 34 Şi nu le vorbea decât în parabole, iar când era singur cu ucenicii Săi, le lămurea totul.
Liniştirea furtunii
35 Şi în acea zi, pe când se lăsa seara, le-a zis: „Să trecem pe malul celălalt.” 36 Şi lăsând mulţimea, L-au luat aşa cum era în corabie şi mai erau şi alte corăbii cu El. 37 Şi s-a pornit furtună mare de vânt, iar valurile veneau peste corabie, aşa încât corabia deja se umpluse. 38 Şi El dormea pe un căpătâi pe partea dinspre cârmă a corăbiei. L-au sculat şi I-au zis: „Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim?” 39 Iar El, ridicându-se, a certat vântul şi i-a zis mării: „Taci, potoleşte-te!” Şi vântul a încetat şi s-a făcut linişte adâncă. 40 Şi le-a spus: „De ce sunteţi aşa fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă?” 41 Iar ei s-au înspăimântat şi au fost cuprinşi de frică şi ziceau unii către alţii: „Oare cine este acesta, de Îl ascultă şi vântul şi marea?”