الله ومختاروه
1 أقولُ الحقّ في المَسيحِ ولا أكذِبُ. فضَميري شاهِدٌ لي في الرّوحِ القُدُسِ 2 أنّي حَزينٌ جدّا وفي قلبـي ألَمٌ لا يَنقَطِـعُ، 3 وأنّي أتمَنّى لَو كُنتُ أنا ذاتي مَحرومًا ومُنفصِلاً عَنِ المَسيحِ في سَبـيلِ إخوَتي بَني قَومي في الجسَدِ. 4 هُمْ بَنو إِسرائيلَ الذينَ جَعَلَهُمُ اللهُ أبناءَهُ، ولهُمُ المَجدُ والعُهودُ والشريعةُ والعِبادَةُ والوُعودُ، 5 ومِنهُم كانَ الآباءُ وجاءَ المَسيحُ في الجسَدِ، وهوَ الكائِنُ على كُلّ شيءٍ إلهًا مُباركًا إلى الأبَدِ. آمين.
6 ولا أقولُ إنّ وَعدَ اللهِ خابَ. فما كُلّ بَني إِسرائيلَ هُمْ إِسرائيلُ، 7 ولا كُلّ الذينَ مِنْ نَسلِ إبراهيمَ هُمْ أبناءُ إبراهيمَ. قالَ اللهُ لإبراهيمَ: «بإسحقَ يكونُ لكَ نَسلٌ». 8 فما أبناءُ الجسَدِ هُم أبناءُ اللهِ، بَلْ أبناءُ الوَعدِ هُمُ الذينَ يَحسُبُهُمُ اللهُ نَسلَ إبراهيمَ. 9 فكلامُ الوَعدِ هوَ هذا: «سأعودُ في مِثلِ هذا الوَقتِ، ويكونُ لِسارَةَ اَبنٌ».
10 وما هذا كُلّ شيءٍ، بَلْ إنّ رفقَةَ حَبِلَتْ مِنْ رَجُلٍ واحدٍ، مِنْ أبـينا إسحقَ، 11 وقَبلَ أنْ يولَدَ الصّبـيّانِ ويَعمَلا خَيرًا أو شَرّا، ولِـيَــتِمّ ما اَختارَهُ اللهُ بِتَدبـيرِهِ القائِمِ على دَعوَتِهِ لا على الأعمالِ، 12 قالَ اللهُ لِرفقَةَ: «الأكبَرُ يَستعبدُهُ الأصغَرُ»، 13 على ما ورَدَ في الكِتابِ: «أحبَبتُ يَعقوبَ وأبغَضتُ عِيسو».
14 فماذا نَقولُ؟ أيكونُ عِندَ اللهِ ظُلمٌ؟ كلاّ! 15 قالَ اللهُ لِموسى: «أرحَمُ مَنْ أرحَمُ، وأُشفِقُ على مَنْ أُشفِقُ». 16 فالأمرُ لا يَعودُ إلى إرادةِ الإنسانِ ولا إلى سَعيِهِ، بَلْ إلى رَحمَةِ اللهِ وحدَها. 17 ففي الكِتابِ قالَ اللهُ لِفرعونَ: «رفَعتُكَ لأُظهِرَ فيكَ قُدرَتي ويَدعوَ النّاسُ باَسمي في الأرضِ كُلّها». 18 فهوَ إذًا يَرحَمُ مَنْ يَشاءُ ويُقسّي قَلبَ مَنْ يَشاءُ.
غضب الله ورحمته
19 ويَقولُ لي أحدُكُم: «فلِماذا يَلومُنا اللهُ؟ مَنْ يَقدِرُ أنْ يُقاوِمَ مَشيئَتَه؟» 20 فأُجيبُ: مَنْ أنتَ أيّها الإنسانُ حتى تَعتَرِضَ على اللهِ؟ أيقولُ المَصنوعُ لِلصانِـعِ: لِماذا صَنعتَني هكذا؟ 21 أما يَحِقّ لِلخَزّافِ أنْ يَستَعْمِلَ طِينَهُ كما يَشاءُ، فيَصنَع مِنْ جَبلَةِ الطّينِ نَفسِها إناءً لاَستِعمالٍ شَريفٍ، وإناءً آخرَ لاَستِعمالٍ دَنيءٍ.
22 وكذلِكَ اللهُ، شاءَ أنْ يُظهِرَ غَضبَهُ ويُعلِنَ قُدرتَهُ، فاَحتَمَلَ بِصَبرٍ طويلٍ آنيةَ النّقمَةِ التي لِلهلاكِ 23 كما شاءَ أنْ يُعلِنَ فَيضَ مَجدِهِ في آنِـيَةِ الرّحمَةِ التي سبَقَ فأعَدّها لِلمَجدِ، 24 أي نَحنُ الذينَ دَعاهُم لا مِنْ بَينِ اليَهودِ وحدَهُم، بَلْ مِنْ بَينِ سائِرِ الشّعوبِ أيضًا. 25 وفي كِتابِ هوشَعَ أنّ اللهَ قالَ: «الذي ما كانَ شَعبـي سَأدعوهُ شَعبـي، والتي ما كانَتْ مَحبوبَتي سأَدعوها مَحبوبَتي، 26 وحَيثُ قِـيلَ لهُم: ما أنتُم شعبـي، يُدعَونَ أبناءَ اللهِ الحَيّ». 27 ويكتُبُ إشَعْيا في كلامِهِ على إِسرائيلَ: «وإنْ كانَ بَنو إِسرائيلَ عدَدَ رَملِ البحرِ، فلا يَخلُصُ مِنهُم إلاّ بَقِـيّةٌ، 28 لأنّ الرّبّ سيَقضي في الأرضِ قَضاءً كاملاً سَريعًا عادِلاً. 29 وبِهذا أنبَأَ إشَعْيا فقالَ: لَولا أنّ رَبّ الجُنودِ حَفِظَ لَنا نَسلاً، لَصِرْنا مثلَ سَدومَ وأشبهنا عَمورَةَ».
إسرائيل والمسيح
30 فماذا نقولُ؟ نَقولُ إنّ الأُممَ الذين ما سَعَوْا إلى البِرّ تَبَــرّروا ولكِنْ بالإيمانِ، 31 أمّا بَنو إِسرائيلَ الذينَ سعَوا إلى شريعةٍ غايَتُها البِرّ فَشِلوا في بُلوغِ غايَةِ الشريعةِ. 32 ولِماذا؟ لأنّهُم سَعَوا إلى هذا البِرّ بالأعمالِ التي تَفرِضُها الشريعةُ لا بالإيمانِ، فصَدَموا حَجَرَ العَثرةِ، 33 كما يقولُ الكِتابُ: «ها أنا أضعُ في صِهيونَ حجَرَ عَثرَةٍ في طريقِ الشّعبِ وصَخرَةَ سُقوطٍ، فمَنْ آمَنَ بِه لا يَخيب».
Dumnezeu şi poporul Său Israel
1 Spun adevărul în Hristos. Nu mint! Conştiinţa mi-e martoră în Duhul Sfânt 2 că întristarea mi-e mare şi durerea inimii, nesfârşită. 3 Căci mai degrabă aş fi dorit să fiu eu însumi despărţit de Hristos pentru fraţii mei cei de un neam cu mine, după trup, 4 care sunt israeliţi, care au înfierea, slava, legămintele, Legea, închinarea şi făgăduinţele; 5 ai lor sunt părinţii şi din ei, după trup, este Hristosul, cel care este peste toate Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!
6 Dar cuvântul lui Dumnezeu nu a rămas neîmplinit. Căci nu toţi cei din Israel sunt cu adevărat Israel 7 şi nu toţii urmaşii lui Avraam sunt copiii lui Avraam, ci numai cei din Isaac vor fi socotiţi urmaşii tăi . 8 Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt şi copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi „urmaşi”. 9 Căci cuvântul făgăduinţei este acesta: La anul pe vremea aceasta voi veni şi Sara va avea un fiu. 10 Ba mai mult, când Rebeca i-a zămislit pe amândoi copiii din acelaşi Isaac, părintele nostru, 11 – înainte ca ei să fi făcut ceva bun sau rău, ca să rămână hotărârea şi alegerea lui Dumnezeu, 12 alegere care nu ţine de fapte, ci de Cel care cheamă – i s-a spus că cel mai mare îi va sluji celui mai mic , 13 după cum stă scris:
Pe Iacov l-am iubit,
iar pe Esau l-am urât.
14 Ce vom spune deci? Oare Dumnezeu este nedrept? Nicidecum! 15 Căci El îi spune lui Moise:
Voi avea milă de cine vreau să am milă
şi mă voi îndura de cine vreau să Mă îndur.
16 Prin urmare, nu ţine de cel care vrea, nici de cel care aleargă, ci de Dumnezeu care se îndură. 17 Căci Scriptura îi zice faraonului: De aceea te-am ridicat, ca să-Mi arăt puterea prin tine şi ca Numele Meu să fie vestit pe tot pământul. 18 Aşadar Dumnezeu are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea.
19 Îmi vei spune deci: Atunci de ce mai învinuieşte? Căci cine I-a stat împotrivă voinţei Lui? 20 O, omule! Cine eşti tu ca să te cerţi cu Dumnezeu? Oare un lucru îi va spune făuritorului său: „De ce m-ai făcut aşa?” 21 Oare olarul nu are putere peste lutul lui, aşa încât din aceeaşi frământătură să facă un vas pentru ceva de cinste şi un altul pentru ceva fără cinste? 22 Şi ce dacă Dumnezeu, voind să-şi arate mânia şi să-şi facă cunoscută puterea, a îndurat cu multă răbdare vasele mâniei hărăzite pieirii 23 ca să facă cunoscută bogăţia slavei Sale pentru vasele îndurării pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă? 24 Adică pentru noi, pe care ne-a şi chemat, nu numai dintre iudei, ci şi dintre păgâni, 25 aşa cum spune şi în Osea:
Îl voi numi poporul Meu pe cel care nu este poporul Meu
şi iubită pe cea care nu era iubită.
26 Şi unde li se spunea: Voi nu sunteţi poporul Meu,
acolo vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui Viu.
27 Iar Isaia strigă despre Israel: Chiar dacă numărul fiilor lui Israel va fi ca nisipul mării, doar rămăşiţa se va mântui, 28 pentru că Domnul va împlini pe deplin şi grabnic cuvântul Său pe pământ. 29 Şi precum a profeţit Isaia:
Dacă Domnul oştirilor nu ne-ar fi lăsat urmaşi,
am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.
30 Ce vom zice deci? Că neamurile care nu căutau îndreptăţirea au dobândit îndreptăţirea, însă îndreptăţirea din credinţă, 31 în schimb Israel, care a căutat îndreptăţirea din Lege, nu a găsit-o în Lege. 32 Şi de ce? Fiindcă nu o căutau din credinţă, ci din faptele Legii, s-au împiedicat de piatra de poticnire, 33 după cum stă scris:
Iată pun în Sion o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere,
dar cine crede în El nu va fi dat de ruşine.