في مالطة
1 ولمّا نَجَونا، عَرَفنا أنّ الجَزيرةَ تُدعى مالِطةَ. 2 وأظهَرَ لنا أهلُها البرابرةُ عَطفًا نادِرًا، فرَحّبوا بِنا وأوقَدوا نارًا لأنّ الطّقسَ كانَ مُمطِرًا وبارِدًا. 3 وبَينَما بولُسُ يَجمَعُ حِزمَةً مِنَ الحَطَبِ ويَرميها في النّارِ، خرَجَت بِدافِـعِ الحَرارَةِ حَـيّةٌ وتَعلّقَت بـيدِهِ. 4 فلمّا رأى الأهالي الحَيّةَ عالِقَةً بـيدِ بولُسَ، قالَ بَعضُهُم لبَعضٍ: «لا بُدّ أنْ يكونَ هذا الرّجُلُ مُجرِمًا، لأنّ العَدلَ لا يترُكُهُ يَعيشُ ولو نجا مِنَ البحرِ». 5 ولكِنّ بولُسَ نَفَضَ الحيّةَ في النّارِ مِنْ غيرِ أنْ يَمَسّهُ أذى. 6 وكانوا يَنتَظِرونَ أنْ يَنتَفِـخَ أو يقَعَ مَيتًا في الحالِ، فلمّا اَنتَظروا طويلاً ورأوا أنّهُ ما أُصيبَ بِضَرَرٍ تَغيّرَ رأيُهُم فيهِ وقالوا: «هذا إلهٌ!»
7 وكانَ بالقُربِ مِنْ ذلِكَ المكانِ مزرَعةٌ لبوبليوسَ حاكِمِ الجزيرةِ، فأكرَمَنا ورَحّبَ بِنا مُدّةَ ثلاثةِ أيّامٍ. 8 وكانَ والدُ بوبليوسَ طريحَ الفِراشِ بالحُمّى والإسهالِ، فدخَلَ بولُسُ إلى غُرفَتِهِ وصَلّى ووضَعَ يَدَيهِ علَيهِ فشَفاهُ. 9 فلمّا حدَثَ هذا، جاءَ إلَيهِ سائِرُ المَرضى في الجزيرةِ فشفاهُم. 10 فأكرَمونا كُلّ الإكرامِ، وزَوّدُونا عِندَ رَحيلِنا بِما نَحتاجُ إلَيهِ.
من مالطة إلى رومة
11 وبَعدَ ثلاثَةِ أشهُرٍ، ركِبنا سَفينةً مِنَ الإسكندرِيّةِ، علَيها رَسمُ «الإلهينِ التوأمَينِ»، وكانَت تَقضي فَصلَ الشّتاءِ في الجزيرةِ. 12 فنَزلنا إلى مدينةِ سَراكوسةَ وأقَمْنا فيها ثلاثةَ أيّامٍ. 13 ثُمّ سِرْنا مِنها بِمُحاذاةِ الشّاطئِ إلى مدينةِ ريغيُونَ. فهبّت علَينا في اليومِ الثاني ريحٌ جنوبـيّةٌ، ووَصَلنا في اليومِ الثالثِ إلى مدينةِ بوطِيولي، 14 حيثُ وجَدْنا بَعضَ الإخوةِ، فطَلبوا إلَينا أنْ نُقيم عِندَهُم سبعةَ أيّامٍ. وهكذا وصَلنا إلى رومةَ. 15 وسَمِعَ الإخوةُ في رومةَ بوُصولِنا، فخَرَجوا لِلقائِنا إلى ساحَةِ مدينةِ أبـيّوسَ والحوانيتِ الثلاثَةِ. فلمّا رآهُم بولُسُ شكَرَ اللهَ وتَشَجّعَ.
في رومة
16 ولمّا دخَلْنا رومَةَ، أذِنَتِ السّلُطاتُ لبولُسَ أنْ يَسكُنَ وحدَهُ معَ الجُنديّ الذي يَحرُسُه. 17 وبَعدَ ثلاثَةِ أيّامٍ دعا بولُسُ وجُهاءَ اليَهودِ إلَيهِ، فلمّا اَجتَمَعوا قالَ لهُم: «أيّها الإخوةُ، أنا ما أسأَتُ بِشيءٍ إلى شَعبِنا وتَقاليدِ آبائِنا، معَ ذلِكَ اَعتَقَلَني اليَهودُ في أُورُشليمَ وسَلّموني إلى أيدي الرّومانيّـينَ. 18 فنَظَروا في قَضيّتي، وأرادوا إخلاءَ سَبـيلي لأنّ لا جُرمَ عليّ أستوجِبُ بِه الموتَ. 19 ولكِنّ اليَهودَ عارَضوا، فاَضطُرِرتُ أنْ أرفَعَ دعواي إلى القَيصرِ، لا لأنّي أُريدُ أنْ أتّهِمَ شَعبـي بِشيءٍ. 20 لذلِكَ طَلَبْتُ أنْ أراكُم وأُكلّمَكُم، فأنا أحمِلُ هذا القَيدَ مِنْ أجلِ رَجاءِ إِسرائيلَ».
21 فقالوا لَه: «ما تَلَقّينا كِتابًا في شأْنِكَ مِنَ اليَهوديّةِ، ولا جاءَنا أحدٌ مِنَ الإخوَةِ هُناكَ، فأخبرَنا شيئًا عَنكَ أو تَكلّمَ علَيكَ بِسوءٍ. 22 ولكنّنا نَوَدّ أنْ نَسمَعَ مِنكَ رَأيَكَ، لأنّنا نَعرِفُ أنّ النّاسَ في كُلّ مكانٍ تَستَنكِرُ هذا المذهَبَ».
23 فتَواعدوا على يومٍ جاؤُوا فيهِ إلى مَنزِلِ بولُسَ وهُم أكثرُ عددًا. فأخَذَ بولُسُ يُحَدّثُهُم مِنَ الصّباحِ إلى المَساءِ، شاهِدًا لِمَلكوتِ اللهِ، مُحاوِلاً أنْ يُقنعَهُم بِرسالَةِ يَسوعَ اَستِنادًا إلى شريعةِ موسى وكُتُبِ الأنبـياءِ. 24 فاَقتنَعَ بَعضُهُم بِكلامِهِ وأنكَرَ البَعضُ الآخَرُ. 25 وقَبْلَ أنْ يَنصرِفوا مِنْ عِنده وهُم غيرُ مُتّفِقينَ، قالَ لهُم بولُسُ هذِهِ الكَلِمَةَ: «صَدَقَ الرّوحُ القُدُسُ في قولِهِ لآبائِكُم بِلسانِ النّبـيّ إشَعيا:
26 إذهَبْ إلى هذا الشّعبِ وقُلْ لَه:
مَهما سَمِعتُم لا تَفهَمونَ.
ومَهما نَظرتُم لا تُبصِرونَ.
27 تَحَجّرَ قَلبُ هذا الشّعبِ
فسَدّوا آذانَهُم وأغمَضوا عُيونَهُم
لِئَلاّ يَسمَعوا بآذانِهِم ويُبصِروا بِعيونِهِم
ويَفهَموا بِقُلوبِهِم ويَتوبوا، فأشفِـيَهُم.
28 فلَيَكُنْ مَعلومًا عِندَكُم أنّ اللهَ أرسَلَ خلاصَهُ هذا إلى غيرِ اليَهودِ مِنَ الشّعوبِ وهُم سيَستَمِعونَ إلَيهِ».
[29 فلمّا قالَ هذا الكلامَ، خرَجَ اليَهودُ مِنْ عِندِهِ وهُم في جدالٍ عَنيفٍ].
30 وأقامَ بولُسُ سَنتينِ كامِلتَينِ في المَنزِلِ الذي اَستأجَرَهُ، يُرَحّبُ بِكُلّ مَنْ كانَ يَزورُهُ، 31 فيبَشّرُ بِمَلكوتِ اللهِ مُعلنًا بِكُلّ جُرأةٍ وحُرّيّةٍ تَعليمَهُ في الرّبّ يَسوعَ المَسيحِ.
Plecarea din Malta şi sosirea în Roma
1 După ce au scăpat, au aflat că numele insulei era Malta. 2 Locuitorii ei, barbarii, ne-au primit cu o prietenie deosebită, aprinzând un foc şi invitându-ne pe toţi să stăm în jurul lui, pentru că ploua şi era frig. 3 Pavel strânsese o grămadă de crengi şi le arunca în foc, când, din cauza căldurii, a ieşit o viperă şi s-a agăţat de mâna lui. 4 Când au văzut barbarii şarpele atârnând de mâna lui, şi-au zis între ei: „Cu siguranţă, omul acesta este un ucigaş şi, chiar dacă s-a salvat din valuri, dreptatea nu îl lasă să trăiască!” 5 Dar Pavel a scuturat şarpele în foc şi n-a păţit nimic. 6 Ei credeau că trebuie să se umfle sau să se prăbuşească deodată mort. Dar, după ce au aşteptat mult şi bine şi n-au văzut nimic neobişnuit şi-au schimbat părerea şi au început să spună că este un zeu. 7 Pământul din preajma acelui loc era al conducătorului insulei, numit Publius; el ne-a întâmpinat bine şi ne-a găzduit cu generozitate vreme de trei zile. 8 Tocmai atunci, tatăl lui Publius a căzut bolnav la pat, cu febră şi dizenterie. Pavel s-a dus la el, şi-a pus mâinile peste el şi, rugându-se, l-a vindecat. 9 Din cauza aceasta, au început să vină şi alţi bolnavi de pe insulă şi erau vindecaţi. 10 Ni s-a arătat o mare cinste şi, când a fost să plecăm, ne-au dat tot ce aveam nevoie.
11 După trei luni de zile, ne-am îmbarcat pe o corabie alexandrină care iernase în insulă şi care purta semnul Gemenilor. 12 Am ajuns la Siracuza şi am rămas acolo trei zile. 13 De acolo, am pornit să navigăm şi am ajuns la Regium. După o zi a început să bată vântul de miazăzi, iar în ziua următoare am sosit în portul Puteoli, 14 unde am găsit nişte fraţi şi, pentru că ne-au rugat, am rămas cu ei şapte zile. Şi astfel am ajuns la Roma. 15 Fraţii de aici au auzit despre noi şi au venit împreună cu noi până aproape de Forul lui Apius şi de Trei Taverne; când i-a văzut, Pavel i-a mulţumit lui Dumnezeu şi a prins curaj. 16 După ce am intrat în Roma, lui Pavel i s-a permis să stea în gazdă, undeva, fiind păzit de un soldat.
Pavel predică evanghelia în Roma
17 După trei zile el i-a chemat pe conducătorii iudeilor şi, când s-au adunat, le-a zis: „Fraţilor, eu nu am făcut nimic împotriva poporului sau a obiceiurilor strămoşeşti şi totuşi, am fost legat cu lanţuri în Ierusalim şi dat în mâinile romanilor. 18 După ce m-au judecat, ei au vrut să mă elibereze pentru că nu-mi găseau nici o vină vrednică de moarte. 19 Însă când iudeii s-au împotrivit, a trebuit să fac apel la Cezar, deşi nu mă gândeam să-mi învinuiesc propriul popor. 20 Din acest motiv v-am chemat să vă văd şi să vă vorbesc, căci eu port lanţurile acestea pentru nădejdea lui Israel.” 21 Ei i-au răspuns: „Noi nu am primit nici o scrisoare despre tine din Iudeea, nici nu a ajuns la noi vreun frate care să ne anunţe sau să ne vorbească ceva rău despre tine. 22 Am dori, astfel, să auzim de la tine ce gândeşti, pentru că, aşa cum am aflat, peste tot se vorbeşte împotriva acestei partide.”
23 Au stabilit cu el o zi şi au venit mulţi atunci, la locuinţa lui. De dimineaţa până seara, el le-a explicat şi le-a dat mărturie despre Împărăţia lui Dumnezeu, încercând să-i convingă de cele privitoare la Iisus, din Legea lui Moise şi din profeţi. 24 Unii au fost convinşi de cele spuse de el, alţii n-au crezut. 25 Nefiind de acord unii cu alţii, au început să plece, iar la sfârşit Pavel le-a zis acest cuvânt: „Bine a spus Duhul Sfânt prin profetul Isaia către părinţii voştri 26 când zicea:
Mergi la poporul acesta şi spune-le:
De auzit, veţi auzi, dar nu veţi înţelege
De văzut, veţi vedea, dar nu veţi pricepe.
27 Căci inima acestui popor s-a îngreunat:
cu urechile aud greu,
iar ochii şi i-au închis,
ca nu cumva să vadă cu ochii,
să audă cu urechile,
să înţeleagă cu inima şi să se întoarcă
şi Eu să îi vindec.
28 Să vă fie cunoscut, aşadar, că această mântuire a lui Dumnezeu a fost trimisă neamurilor, iar ei o vor asculta.” 30 Pavel a rămas acolo doi ani întregi, într-o casă închiriată de el, şi îi primea pe toţi care veneau la el, 31 vestindu-le Împărăţia lui Dumnezeu şi învăţându-i cele privitoare la Domnul Iisus Hristos cu toată îndrăzneala şi nestingherit de nimeni.
