طرد الأرواح النجسة وغرق الخنازير
(متى 8:28-34، لوقا 8:26-39)1 ووَصَلوا إلى الشّاطئِ الآخَرِ مِنْ بحرِ الجليلِ، في ناحِيَةِ الجَراسيّينَ. 2 ولمّا نزَلَ مِنَ القاربِ اَستقبَلَهُ رجُلٌ خرَجَ مِنَ المَقابِرِ، وفيهِ رُوحٌ نَجِسٌ. 3 وكانَ يُقيمُ هُناكَ، ولا يَقدِرُ أحَدٌ أنْ يَربُطَهُ حتى بسِلسِلَةٍ. 4 فكثيرًا ما رَبَطوهُ بالقُيودِ والسلاسِلِ، فكانَ يُقطّعُ السّلاسِلَ ويُكسّرُ القُيودَ، ولا يَقوى أحَدٌ على ضَبْطِهِ. 5 وكانَ طَوالَ الليلِ والنّهارِ في المَقابِرِ والجِبالِ يَصرُخُ ويُجرّحُ جسَدَهُ بالحِجارَةِ.
6 فلمّا شاهَدَ يَسوعَ عَنْ بُعْدٍ، أسرَعَ إلَيهِ وسجَدَ لَه 7 وصاحَ بِأَعلى صوتِهِ: «ما لي ولَكَ، يا يَسوعُ اَبنَ اللهِ العَليّ؟ أستَحلِفُكَ باللهِ، لا تُعَذّبْني!» 8 لأنّ يَسوعَ قالَ لَه: «أيّها الرّوحُ النّجِسُ اَخرُجْ مِنْ هذا الرّجُلِ!» 9 فسألَهُ يَسوعُ: «ما اَسمُكَ؟» فأجابَ: «اَسمي جَيشٌ، لأنّنا كَثيرونَ». 10 وتَوسّلَ كثيرًا إلى يَسوعَ أنْ لا يَطرُدَ الأرواحَ النّجِسَةَ مِنْهُ إلى خارِجِ المِنطَقَةِ.
11 وكانَ هُناكَ قَطيعٌ كبيرٌ مِنَ الخنازيرِ يَرعى قُرْبَ الجبَلِ. 12 فتَوسّلَتِ الأرواحُ النّجِسَةُ إلى يَسوعَ بِقولِها: «أرسِلْنا إلى تِلكَ الخنازيرِ لنَدخُلَ فيها». 13 فأَذِنَ لها. فخَرَجتِ الأرواحُ النّجِسَةُ ودَخَلَت في الخنازيرِ. فاَندَفعَ القَطيعُ مِنَ المُنحَدَرِ إلى البحرِ، وعدَدُهُ نَحوَ ألفينِ، فغَرِقَ فيهِ. 14 وهرَبَ الرّعاةُ ونَشروا الخبَرَ في المدينةِ والقُرى، فخرَجَ النّاسُ ليَرَوا ما جرى. 15 فلمّا وصَلوا إلى يَسوعَ، شاهدوا الرّجُلَ الذي كانَ فيهِ جَيشٌ مِنَ الشّياطينِ جالِسًا هُناكَ لابِسًا سليمَ العَقلِ. فاَستَولى علَيهِمِ الخوفُ. 16 فأخبرَهُمُ الشّهودُ بِما جرى للرّجُلِ الذي كانَت فيهِ الشّياطينُ وبِما أصابَ الخنازيرَ. 17 فطَلبوا إلى يَسوعَ أن يَرحَلَ عَنْ ديارِهِم.
18 وبَينَما هوَ يركَبُ القارِبَ، طلَبَ إلَيهِ الذي كانَت فيهِ الشّياطينُ أن يأخُذَهُ معَهُ. 19 فما أذِنَ لَه، بل قالَ لَه: «اَرجِعْ إلى بَيتِكَ وإلى أهلِكَ وأخْبِرْهُم بِما عَمِلَ الرّبّ لَكَ وكيفَ رَحِمَكَ». 20 فذهَبَ الرّجُلُ وأخذَ يُنادي في المُدُنِ العَشْرِ بِما عَمِلَ يَسوعُ لَه، وكانَ جميعُ النّاسِ يَتعجّبونَ.
ابنة يايروس والمرأة التي لمست ثوب يسوع
(متى 9:18-26، لوقا 8:40-56)21 وعبَرَ يَسوعُ في القارِبِ إلى الشّاطئِ المُقابِلِ، فتجَمّعَ حَولَهُ على الشّاطئِ جُمهورٌ كبيرٌ. 22 وجاءَ رجُلٌ مِنْ رُؤساءِ المَجمعِ اَسمُهُ يايرُسُ. فلمّا رأى يَسوعَ وقَعَ على قَدمَيهِ، 23 وتوَسّلَ إليهِ كثيرًا بِقولِهِ: «اَبنَتي الصّغيرةُ على فِراشِ الموتِ! تَعالَ وضَعْ يدَكَ علَيها، فتَشفى وتَحيا!» 24 فذهَبَ معَهُ وتَبِعَهُ جَمعٌ كبيرٌ يَزحمُهُ مِنْ كُلّ جانِبٍ.
25 وكانَت هُناكَ اَمرَأةٌ مُصابَةٌ بِنَزْفِ الدّمِ مِنِ اَثنتَي عَشْرَةَ سنَةً، 26 عالَجَها أطِبّاءُ كثيرونَ، وأنفَقَت كُلّ ما تَملِكُ، فما اَستَفادَت شيئًا، لا بل صارَت مِنْ سيّئٍ إلى أسوأَ. 27 فلمّا سَمِعَت بأخبارِ يَسوعَ، دخَلَت بَينَ الجُموعِ مِنْ خَلفٍ ولَمَسَت ثَوبَهُ، 28 لأنّها قالَت في نَفْسِها: «يكْفي أنْ ألمسَ ثيابَهُ لأُشفى». 29 فاَنقَطعَ نَزْفُ دمِها في الحالِ، وأحَسّت في جِسمِها أنّها شُفِيَت مِنْ دائِها.
30 وشعَرَ يَسوعُ في الحالِ بِقُوّةٍ خَرجَت مِنهُ. فاَلتَفتَ إلى الجُموعِ وقالَ: «مَنْ لَمَسَ ثيابي؟» 31 فقالَ لَه تلاميذُهُ: «تَرى النّاسَ يَزحَمونَكَ وتَسألُ: مَنْ لَمَسني؟» 32 ولكِنّهُ نظَرَ حَولَهُ ليَرى التي فَعلَت ذلِكَ. 33 وخافَتِ المَرأةُ واَرتَعبَت لِعِلمِها بِما جرَى لها، فجاءَت وسَجدَت لَه وأخبرَتهُ بالحقيقةِ كُلّها. 34 فقالَ لها: «يا اَبنتي إِيمانُكِ شَفاكِ. فاَذهَبي بِسلامٍ، وتَعافَي مِنْ دائِكِ».
35 وبَينَما يَسوعُ يتكَلّمُ وصَلَ رِجالٌ مِنْ دارِ رَئيسِ المَجمعِ يَقولونَ: «ماتَتِ اَبنتُكَ، فلا حاجَةَ إلى إزعاجِ المُعلّمِ». 36 فتَجاهَلَ يَسوعُ كلامَهُم، وقالَ لِرئيسِ المَجمع: «لا تَخفْ، يكفي أن تُؤمِنَ». 37 وما أذِنَ لأحَدٍ أنْ يُرافِقَهُ إلاّ بُطرُسَ ويَعقوبَ ويوحنّا أخا يَعقوبَ. 38 ولمّا وصَلوا إلى دارِ رَئيسِ المَجمعِ، رأى يَسوعُ الضّجيجَ وبُكاءَ النّاسِ وعَويلَهُم. 39 فدَخَلَ وقالَ لهُم: «لِماذا تَضجّونَ وتَبكونَ؟ ما ماتَتِ الصّبيّةُ، لكِنّها نائِمةٌ!» 40 فضَحِكوا علَيهِ. فأخرَجَهُم جَميعًا، ودخَلَ بأبي الصّبيّةِ وأُمّها والذينَ كانوا معَهُ إلى حَيثُ كانَتِ الصّبيّةُ. 41 فأخَذَ بِيَدِها وقالَ لها: «طَلِيثا قُوم!» أيْ «يا صَبيّةُ أقولُ لَكِ: قُومي!» 42 فقامَتْ في الحالِ وأخذَتْ تَمشي، وكانَتِ اَبنةَ اَثنتَي عَشْرَةَ سنَةً، ففي الحالِ تَعَجّبوا كثيرًا. 43 فأوصاهُم يَسوعُ بشِدّةٍ أنْ لا يَعلَمَ أحَدٌ بِما حدَثَ، وأمرَهُم أنْ يُطعِموها.
Vindecarea unui om demonizat
1 Şi au mers pe ţărmul celălalt al mării, în ţinutul gherasenilor. 2 Iar când a coborât Iisus din corabie, îndată I-a ieşit înainte, din morminte, un om cu duh necurat, 3 care îşi avea locuinţa în morminte şi nu-l putea lega nimeni, nici cu lanţuri, 4 pentru că de multe ori fusese legat cu cătuşe şi lanţuri, dar el rupea lanţurile şi sfărâma cătuşele şi nimeni nu reuşea să îl potolească. 5 Tot timpul, ziua şi noaptea, era în morminte şi prin munţi, strigând şi tăindu-se cu pietre. 6 Când L-a văzut de departe pe Iisus, a alergat şi I s-a închinat 7 şi a strigat cu glas puternic: „Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu cel Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu, să nu mă chinuieşti!” 8 Pentru că Iisus îi zicea: „Ieşi afară din om, duh necurat!” 9 Şi Iisus l-a întrebat: „Care ţi-e numele?” iar el I-a zis: „Legiune este numele meu, pentru că suntem mulţi.” 10 Şi se ruga mult de El, ca să nu îi trimită afară din ţinut.
11 Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care păştea. 12 Şi s-au rugat de El zicându-i: „Trimite-ne în porci, să intrăm în ei.” 13 Atunci El le-a dat voie. Şi ieşind duhurile necurate din om, au intrat în porci, iar turma, aproape două mii de capete, s-a aruncat de pe mal în mare şi s-a înecat. 14 Cei ce păşteau porcii au fugit şi au vestit în cetate şi în sate şi toţi au venit să vadă ce s-a întâmplat. 15 Şi au venit la Iisus şi l-au văzut pe cel îndrăcit, cel care avusese o legiune de demoni, aşezat, îmbrăcat şi întreg la minte, şi s-au înfricoşat. 16 Apoi, când cei ce văzuseră le-au povestit ce s-a întâmplat cu îndrăcitul şi despre porci, 17 au început să-L roage să plece din hotarele lor. 18 Iar demonizatul, când Iisus urca în corabie, îl rugă să-l lase să vină şi el să fie cu Iisus. 19 Dar Iisus nu l-a lăsat, ci i-a zis: „Mergi în casa ta, la ai tăi, şi vesteşte-le câte ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine.” 20 Şi el s-a dus şi a început să vestească în Decapolis ce a făcut Iisus pentru el şi toţi se minunau.
Vindecarea unei femei şi învierea fiicei lui Iair
21 După ce Iisus a trecut iarăşi în partea cealaltă a ţărmului, s-a adunat o mare mulţime în jurul lui, pe malul mării. 22 Şi cineva cu numele Iair, unul dintre mai marii sinagogii, a venit şi, când L-a văzut, a căzut la picioarele lui 23 şi L-a rugat mult, zicând: „Fiica mea e pe moarte. Vino, dar, să-ţi pui mâinile peste ea ca să scape şi să trăiască.” 24 Şi Iisus a mers cu el.
Mulţimea mare Îl urma şi Îl îmbulzea. 25 Iar o femeie, bolnavă de doisprezece ani de hemoragie, 26 care suferise multe de la doctori şi cheltuise tot ce avea fără să aibă vreun folos, ba chiar ajunsese mai rău, 27 auzind despre Iisus, a venit în mulţime în urma lui şi s-a atins de haina sa, 28 pentru că zicea: „Dacă mă voi atinge fie şi de hainele lui, voi scăpa de boală.” 29 Şi îndată a secat izvorul sângelui ei şi a simţit în trupul ei că s-a vindecat de boală. 30 Iar Iisus, cunoscând numaidecât în Sine puterea care a ieşit din El, s-a întors către mulţime, zicând: „Cine s-a atins de hainele Mele?” 31 Dar ucenicii I-au zis: „Vezi mulţimea care Te îmbulzeşte şi întrebi: Cine s-a atins de Mine?” 32 Iar El se uita de jur împrejur să o vadă pe cea care a făcut aceasta. 33 Atunci femeia, cuprinsă de frică şi tremurând, ştiind ceea ce se petrecuse cu ea, a venit şi a căzut înaintea Lui şi I-a spus tot adevărul. 34 Iar El i-a zis: „Fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace şi fii vindecată de boala ta.”
35 Pe când Iisus vorbea încă, au venit unii de la mai marele sinagogii să-i zică: „Fiica ta a murit. De ce-L mai superi pe Învăţător?” 36 Iisus însă auzind vorbele lor, i-a spus mai marelui sinagogii: „Nu te teme! Crede numai!” 37 Şi nu a lăsat pe nimeni să-L urmeze, afară de Petru, de Iacov şi de Ioan, fratele lui Iacov. 38 Şi au mers la casa mai marelui sinagogii şi au văzut tulburare mare şi pe cei ce plângeau şi se tânguiau mult. 39 Şi intrând, le-a zis: „De ce vă tânguiţi şi plângeţi? Copila n-a murit, ci doarme.” 40 Iar ei râdeau de El. El însă, scoţându-i pe toţi afară, l-a luat de o parte pe tatăl copilei, pe mama ei şi pe cei ce erau cu El şi a intrat în locul în care era copila. 41 Şi apucând copila de mână, i-a zis: „Talitha kumi!” care înseamnă: „Fiică, Îţi zic, scoală-te!” 42 Şi îndată copila s-a ridicat şi a început să meargă, căci era de doisprezece ani. Şi îndată ei s-au minunat foarte mult, cu mare uimire. 43 Şi le-a poruncit straşnic ca nimeni să nu afle acest lucru, apoi le-a zis să-i dea fetiţei să mănânce.
