التحرّر من الشريعة
1 أنتُم لا تَجهَلونَ أيّها الإخوةُ، وأنا أكَلّمُ جماعَةً يَعرِفونَ الشريعةَ، أنْ لا سُلطَةَ لِلشريعةِ على الإنسانِ إلاّ وهوَ حيّ. 2 فالمرأةُ المُتزوّجَةُ تَربُطُها الشريعةُ بالرّجُلِ ما دامَ حيّا، فإذا ماتَ تَحَرّرَتْ مِنْ رِباطِ الشريعةِ هذا. 3 وإنْ صارَتْ إلى رَجُلٍ آخَرَ وزَوجُها حَيّ، فَهيَ زانيةٌ. ولكِنْ إذا ماتَ زَوجُها تَحرّرَتْ مِنَ الشريعةِ، فلا تكونُ زانِـيةً إنْ صارَتْ إلى رَجُلٍ آخَرَ. 4 وهكذا أنتُم أيّها الإخوةُ، مُتّمْ عَنِ الشريعةِ بِجَسدِ المَسيحِ لتَصيروا إلى آخَرَ، إلى الذي قامَ مِنْ بَينِ الأمواتِ، فتُثمِروا للهِ. 5 فحينَ كُنّا نَحيا حياةَ الجسَدِ، كانَتِ الأهْواءُ الشّرّيرَةُ التي أثارَتْها الشريعةُ تَعمَلُ في أعضائِنا لتُثمِرَ لِلموتِ. 6 ولكنّنا الآنَ تَحَرّرْنا مِنَ الشريعةِ، لأنّنا مُتْنا عَمّا كانَ يُقَيّدُنا، حتى نَعبُدَ اللهَ في نِظامِ الرّوحِ الجديدِ، لا في نِظامِ الحَرْفِ القديمِ.
الشريعة والخطيئة
7 فماذا نَقولُ؟ أتكونُ الشريعةُ خَطيئَةً؟ كلّا! ولكنّي ما عَرَفتُ الخَطيئَةَ إلاّ بالشريعةِ. فلولا قَولُها لي: «لا تَشْتَهِ!» لما عرَفْتُ الشّهوَةَ. 8 ولكِنّ الخَطيئَةَ وجَدَتْ في هذِهِ الوصيّةِ فُرصَةً لتُثيرَ فيّ كُلّ شَهوَةٍ، لأنّ الخَطيئَةَ بِلا شَريعةٍ مَيتةٌ. 9 كُنتُ أحيا مِنْ قَبلُ بِلا شريعةٍ، فلمّا جاءَتِ الوصيّةُ، عاشَتِ الخَطيئَةُ ومُتّ أنا. 10 فإذا بالوصيّةِ التي هيَ لِلحياةِ، قادَتْني أنا إلى الموتِ، 11 لأنّ الخَطيئَةَ اَتّخَذَتْ مِنَ الوصيّةِ سَبـيلاً، فخَدَعَتْني بِها وقَتَلَتْني.
12 الشريعةُ ذاتُها، إذًا، مُقَدّسةٌ، والوَصِيّةُ، مُقَدّسَةٌ وعادِلَةٌ وصالِحةٌ. 13 فهَلْ صارَ الصّالِـحُ سَببًا لِموتي؟ كلّا! بَلْ هيَ الخَطيئَةُ تَذَرّعَتْ بالصّالِـحِ فعَمِلَتْ لِمَوتي حتى تَظهَرَ أنّها خَطيئَةٌ، وتذَرّعتْ بالوصيّةِ حتى تَبلُغَ أقصى حُدودِ الخَطيئَةِ.
صراع الإنسان بـينه وبـين نفسه
14 ونَحنُ نَعرِفُ أنّ الشريعةَ روحِيّةٌ، ولكِنّي بَشَرٌ بِـيعَ عَبدًا لِلخَطيئَةِ: 15 لا أفهَمُ ما أعمَلُ، لأنّ ما أُريدُه لا أعمَلُهُ، وما أكرَهُهُ أعمَلُهُ. 16 وحينَ أعمَلُ ما لا أُريدُهُ، أوافِقُ الشريعةَ على أنّها حقٌ. 17 فلا أكونُ أنا الذي يعمَلُ ما لا يُريدُهُ، بَلِ الخَطيئَةُ التي تَسكُنُ فيّ، 18 لأنّي أعلَمُ أنّ الصّلاحَ لا يَسكُنُ فيّ، أي في جسَدي. فإرادةُ الخَيرِ هِيَ بإِمكاني، وأمّا عمَلُ الخَيرِ فلا. 19 فالخَيرُ الذي أُريدُهُ لا أعمَلُهُ، والشّرّ الذي لا أُريدُهُ أعمَلُه. 20 وإذا كُنتُ أعمَلُ ما لا أُريدُهُ، فما أنا الذي يَعمَلُه، بَلِ الخَطيئَةُ التي تَسكُنُ فيّ.
21 وهكذا أجِدُ أنّي في حُكْمِ هذِهِ الشريعةِ، وهيَ أنّي أُريدُ أنْ أعمَلَ الخَيرَ ولكِنّ الشّرّ هوَ الذي بإمكاني. 22 وأنا في أعماقِ كِياني أبتَهِـجُ بِشريعةِ اللهِ، 23 ولكنّي أشعُرُ بِشريعَةٍ ثانِـيَةٍ في أعضائي تُقاوِمُ الشريعةَ التي يُقِرّها عَقلي وتَجعَلُني أسيرًا لِشريعةِ الخَطيئَةِ التي هِيَ في أعضائي. 24 ما أتعسني أنا الإنسانُ! فمَنْ يُنَجّيني مِنْ جَسَدِ الموتِ هذا؟ 25 الحمدُ للهِ بربِنا يَسوعَ المَسيحِ. فأنا بالعَقلِ أخضَعُ لِشريعةِ اللهِ، وبالجسَدِ لِشريعةِ الخَطيئَةِ.
Eliberaţi de sub Lege: analogia căsătoriei
1 Fraţilor, oare nu ştiţi – fiindcă le vorbesc unora care cunosc Legea – că Legea stăpâneşte asupra omului cât timp trăieşte el? 2 Căci femeia măritată, câtă vreme trăieşte bărbatul ei, este legată prin Lege de el, iar dacă îi moare bărbatul, ea este dezlegată de legea căsătoriei. 3 Prin urmare, dacă ea se va dărui altui bărbat, atât timp cât îi trăieşte bărbatul, se va numi adulteră. Dar dacă îi moare bărbatul, este liberă faţă de Lege şi nu este adulteră dacă se dăruieşte altui bărbat. 4 La fel, fraţii mei, şi voi aţi murit faţă de Lege, prin trupul lui Hristos, ca să fiţi ai altuia, ai celui care a fost înviat din morţi, ca să-I aducem rod lui Dumnezeu. 5 Când trăiam prin trup, patimile păcatelor lucrau în mădularele noastre datorită Legii, ca să aducem rod morţii. 6 Însă acum am fost dezlegaţi de Lege, murind faţă de ceea ce ne ţinea robi, ca să slujim în Duhul cel nou, nu după litera cea veche.
Legea şi păcatul: dilemele credinciosului
7 Ce vom spune deci? Este legea păcat? Nicidecum! Însă eu n-am cunoscut păcatul decât prin Lege. N-aş fi cunoscut pofta dacă Legea nu zicea: Să nu pofteşti! 8 Dar păcatul, prinzând prilejul dat de poruncă, a stârnit în mine toate poftele; căci în lipsa legii păcatul era mort. 9 Cândva, în lipsa Legii, eu trăiam; când a venit porunca însă, păcatul a prins viaţă, 10 iar eu am murit. Şi porunca dată pentru viaţă, chiar ea mi s-a dovedit a fi spre moarte. 11 Pentru că păcatul, folosind prilejul dat de poruncă, m-a înşelat şi m-a ucis prin ea. 12 Aşadar Legea este sfântă, iar porunca e sfântă, dreaptă şi bună.
13 Atunci înseamnă că ceea ce era bun a devenit pentru mine pricină a morţii? Nicidecum! Ci păcatul, tocmai ca să se arate păcat, mi-a adus moartea prin ceea ce este bun, ca, prin poruncă, păcatul să devină peste măsură de păcătos. 14 Ştim bine că Legea este duhovnicească, însă eu sunt din carne, vândut ca rob păcatului. 15 Căci nu ştiu ceea ce fac, fiindcă nu fac ceea ce vreau, ci fac ceea ce urăsc. 16 Iar dacă fac ceea ce nu vreau, recunosc că Legea este bună. 17 Acum însă nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine. 18 Fiindcă ştiu că în mine, adică în trupul meu, nu locuieşte ce este bun. Căci voinţa de bine este în mine, dar facerea binelui nu este. 19 Căci nu fac binele pe care îl vreau, ci răul pe care nu-l vreau, pe acela îl săvârşesc. 20 Iar dacă fac ceea ce nu vreau, nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine. 21 Aşadar, găsesc în mine, cel ce vreau să fac binele, legea aceasta: anume, că răul locuieşte în mine. 22 Ca om lăuntric mă bucur de Legea lui Dumnezeu, 23 însă văd o altă lege în mădularele mele, care se luptă împotriva legii minţii mele şi mă face rob faţă de legea păcatului care este în mădularele mele. 24 Om nefericit ce sunt! Cine mă va izbăvi de acest trup al morţii? 25 Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru! Prin urmare, eu însumi, cu mintea mea, slujesc Legii lui Dumnezeu, dar cu trupul slujesc legii păcatului.