إيمان إبراهيم
1 وماذا نَقولُ في إبراهيمَ أبـينا في الجَسَدِ وما جرى لَه؟ 2 فلَو أنّ اللهَ برّرَهُ لأعمالِهِ لَحَقّ لَه أنْ يَفتَخِرَ، ولكِنْ لا عِندَ اللهِ. 3 فالكِتابُ يَقولُ: «آمَنَ إبراهيمُ بِكلامِ اللهِ، فَبرّرَهُ لإيمانهِ».
4 مَنْ قامَ بِعَمَلٍ، فأُجرتُهُ حقّ لا هِبَةٌ. 5 أمّا مَنْ لا يَقومُ بِعَمَلٍ، بَلْ يُؤمِنُ باللهِ الذي يُـبَرّرُ الخاطئِ، فاللهُ يُبرّرُهُ لإيمانِه. 6 وهكذا يَتَرنّمُ داودُ مادِحًا سَعادَةَ الإنسانِ الذي يُـبرّرُهُ اللهُ بِغيرِ الأعمالِ:
7 «هنيئًا لِلذينَ غُفِرتْ ذُنوبُهُم
وسُتِرَتْ خَطاياهُم!
8 هنيئًا لِمَنْ خَطاياهُ
لا يُحاسِبُهُ بِها الرّبّ!»
9 فهَلْ تَقتَصِرُ هذِهِ السّعادةُ على أهلِ الخِتانِ أمْ تَشمَلُ غَيرَهُم مِنَ البشَرِ؟ نَحنُ نَقولُ: إنّ اللهَ بَرّرَ إبراهيمَ لإيمانِهِ. 10 ولكِنْ متى تَمّ لَه ذلِكَ؟ أقَبلَ الخِتانِ أم بَعدَه؟ قَبلَ الخِتانِ لا بَعدَهُ. 11 ثُمّ نالَ الخِتانَ علامةً وبُرهانًا على أنّ اللهَ بَرّرَهُ لإيمانِهِ قَبلَ خِتانِهِ، فصارَ إبراهيمُ أبًا لِجميعِ الذينَ يُبرّرُهمُ اللهُ لإيمانِهِم مِنْ غَيرِ المَختونينَ، 12 وأبًا لِلمَختونينَ الذينَ لا يكتَفونَ بالخِتانِ، بَلْ يَقتَدونَ بأبـينا إبراهيمَ في إيمانِهِ قَبلَ أن يَنالَ الخِتانَ.
الإيمان والوعد
13 فالوَعْدُ الذي وعَدَهُ اللهُ لإبراهيمَ ونَسلَهُ بأنْ يَرِثَ العالَمَ لا يَعودُ إلى الشريعةِ، بَلْ إلى إيمانِهِ الذي بَرّرَهُ. 14 فلَوِ اَقتَصَرَ الميراثُ على أهلِ الشريعةِ، لكانَ الإيمانُ عبَـثًا والوعدُ باطِلاً، 15 لأنّ الشريعةَ تُسَبّبُ غضَبَ اللهِ، وحَيثُ لا تكونُ الشريعةُ لا تكونُ مَعصيةٌ.
16 فالميراثُ قائِمٌ على الإيمانِ حتى يكونَ هِبَةً مِنَ اللهِ ويَبقى الوَعدُ جاريًا على نَسلِ إبراهيمَ كُلّهِ، لا على أهلِ الشريعةِ وحدَهُم، بَلْ على المُؤمنينَ إيمانَ إبراهيمَ أيضًا. وهوَ أبٌ لنا جميعًا، 17 كما يَقولُ الكِتابُ: «جَعَلتُكَ أبًا لأُممٍ كثيرةٍ». وهوَ أبٌ لَنا عِندَ الذي آمَنَ بِه إبراهيمُ، عِندَ اللهِ الذي يُحيــي الأمواتَ ويَدعو غَيرَ الموجودِ إلى الوُجودِ. 18 وآمَنَ إبراهيمُ راجِيًا حيثُ لا رجاءَ، فَصارَ أبًا لأُممٍ كثيرةٍ على ما قالَ الكِتابُ: «هكذا يكونُ نَسلُكَ». 19 وكانَ إبراهيمُ في نحوِ المئةِ مِنَ العُمرِ، فَما ضَعُفَ إيمانُهُ حينَ رأى أنّ بدَنَهُ ماتَ وأنّ رَحِمَ اَمرَأتِهِ سارَةَ ماتَ أيضًا. 20 وما شَكّ في وَعْدِ اللهِ، بَلْ قَوّاهُ إيمانُهُ فمَجّدَ اللهَ 21 واثِقًا بأنّ اللهَ قادِرٌ على أنْ يَفِـيَ بِوَعْدِهِ. 22 فلِهذا الإيمانِ بَـرّرَهُ اللهُ. 23 وما قَولُ الكِتابِ: «بَرّرَهُ اللهُ» مِنْ أجلِهِ وحدَهُ، 24 بَلْ مِنْ أجلِنا أيضًا، نَحنُ الذينَ نتَبَرّرُ بإيمانِنا باللهِ الذي أقامَ ربّنا يَسوعَ مِنْ بَينِ الأمواتِ، 25 وكانَ أسلَمَهُ إلى الموتِ لِلتكْفيرِ عَنْ زَلاّتِنا وأقامَهُ مِنْ أجلِ تَبريرِنا.
Exemplul credinţei lui Avraam
1 Deci ce vom spune că a dobândit Avraam, strămoşul nostru după trup? 2 Fiindcă, dacă Avraam a fost făcut drept datorită faptelor, el are cu ce să se laude, însă nu înaintea lui Dumnezeu. 3 Dar ce spune Scriptura? Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i s-a socotit ca dreptate . 4 Celui care lucrează, plata nu îi este socotită ca un dar, ci ca o datorie; 5 însă celui care, fără să lucreze, crede în Cel care îl face drept pe cel păcătos, credinţa lui îi este socotită ca dreptate. 6 După cum şi David vorbeşte despre fericirea omului căruia Dumnezeu nu îi socoteşte dreptatea din fapte:
7 Fericiţi sunt cei cărora li s-au iertat fărădelegile
şi cărora li s-au acoperit păcatele!
8 Fericit este bărbatul căruia Domnul nu îi socoteşte păcatul!
9 Este deci această fericire doar pentru cei circumcişi sau şi pentru cei necircumcişi? Fiindcă spunem: Lui Avraam i s-a socotit credinţa ca dreptate. 10 Dar când i s-a socotit? Când era circumcis sau când era necircumcis? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis. 11 Iar semnul circumciziei l-a primit ca pecete a dreptăţii pentru credinţa pe care a avut-o pe când era necircumcis, ca el să fie părinte al tuturor celor necircumcişi care cred, ca şi lor să le fie recunoscută dreptatea, 12 dar şi părinte al celor circumcişi, care nu sunt doar circumcişi, ci şi umblă pe urmele credinţei pe care o avea părintele nostru Avraam pe când era necircumcis.
Credinţa şi făgăduinţele lui Dumnezeu
13 Într-adevăr, nu prin Lege i s-a făgăduit lui Avraam sau urmaşilor lui că vor moşteni lumea, ci prin dreptatea venită din credinţă. 14 Căci dacă cei care au Legea sunt moştenitori, atunci credinţa e zadarnică, iar făgăduinţa s-a desfiinţat. 15 Fiindcă Legea rodeşte mânie, iar unde nu este lege nu este nici încălcare de Lege. 16 De aceea, făgăduinţa este din credinţă, ca să fie prin har, ca să fie sigură pentru toţi urmaşii, nu doar pentru cei care au Legea, ci şi pentru cei care au credinţa lui Avraam, care este părinte al nostru al tuturor, 17 după cum stă scris: Te-am făcut părinte al multor neamuri , în prezenţa celui în care a crezut, a lui Dumnezeu care îi învie pe cei morţi şi cheamă la existenţă ceea ce nu este. 18 Împotriva oricărei nădejdi, Avraam a crezut cu nădejde că va fi părintele multor neamuri, după cum i s-a spus: Aşa va fi seminţia ta . 19 Nu a slăbit în credinţă la vederea trupului său deja bătrân – căci era de aproape o sută de ani – nici la vederea pântecelui amorţit al Sarei. 20 Nu s-a îndoit cu necredinţă de făgăduinţa lui Dumnezeu, ci s-a întărit în credinţă, dând slavă lui Dumnezeu, 21 fiind încredinţat că El are putere să şi facă ceea ce a făgăduit. 22 De aceea, credinţa lui i-a fost socotită ca dreptate. 23 Însă nu s-a scris doar pentru el că i-a fost socotită dreptate , 24 ci şi pentru noi. Ne va fi socotită şi nouă, cei ce credem în Cel care L-a înviat pe Iisus, Domnul nostru, din morţi, 25 care a fost dat la moarte pentru păcatele noastre şi a fost înviat pentru îndreptăţirea noastră.