المرأة والتنين
1 وظَهَرَتْ آيَةٌ عَجيبَةٌ في السّماءِ: اَمرأةٌ تَلبَسُ الشّمسَ، والقَمرُ تَحتَ قَدَمَيْها، على رَأْسِها إكليلٌ مِنِ اَثنَي عشَرَ كوكَبًا. 2 حُبلى تَصرُخُ مِنْ وجَعِ الوِلادَةِ.
3 وظَهَرَتْ في السّماءِ آيَةٌ أُخرى: تِنّينٌ عَظيمٌ أحمَرُ كالنّارِ لَه سَبعةُ رُؤوسٍ وعَشَرَةُ قُرونٍ، على كُلّ رأسٍ تاجٌ، 4 فَجَرّ بِذَنَبهِ ثُلثَ نُجومِ السّماءِ وألقاها إلى الأرضِ. ووقَفَ التّنّينُ أمامَ المَرأةِ وهِـيَ تتَوَجّعُ ليَبتَلِـعَ طِفلَها حينَ تَلِدُهُ. 5 فوَلَدتْ ولَدًا ذكَرًا وهوَ الذي سيَحكُمُ الأُمَمَ كُلّها بِعَصًا مِنْ حديدٍ، ولكِنّ ولَدَها اَختُطِفَ إلى اللهِ وإلى عَرشِهِ، 6 وهَرَبَتِ المَرأةُ إلى الصّحراءِ حَيثُ هَيّأَ اللهُ لها مَلجَأً يَعولُها مُدّةَ ألفِ يومٍ ومِئتَينِ وسِتّينَ يَومًا.
7 ووقَعَت حَربٌ في السّماءِ بَينَ ميخائيلَ ومَلائِكَتِهِ وبَينَ التّنّينِ، فقاتَلَهُمُ التّنّينُ بِملائِكَتِهِ، 8 لكِنّهُم اَنهَزَموا وخَسِروا مكانَهُم في السّماءِ. 9 وسقَطَ التّنّينُ العَظيمُ إلى الأرضِ، وهوَ تِلكَ الحَـيّةُ القديمةُ والمُسمّى إبليسَ أوِ الشّيطانَ، خادِعُ الدّنيا كُلّها، وسَقَطَ معَهُ مَلائِكَتُه.
10 ثُمّ سَمِعتُ صَوتًا عَظيمًا في السّماءِ يَقولُ: «اليومَ تَمّ النّصرُ والعِزّةُ والمُلكُ لإلَهِنا والسّلطانُ لِمَسيحِهِ، لأنّ الذي يتّهِمُ إخوَتَنا أُلقِـيَ إلى الأرضِ، الذي يتّهِمُهُم ليلاً ونَهارًا عِندَ إلهِنا. 11 غَلَبوهُ بِدَمِ الحَمَلِ وبِشَهادَتِهِم لَه، وما أحَبّوا حياتَهُم حتى في وَجهِ الموتِ. 12 فاَفرَحي أيّتُها السّماواتُ ويا أيّها الساكِنونَ فيها. الوَيلُ لِلبَرّ والبحرِ. لأنّ إبليسَ نَزَلَ إلَيكُما وكُلّه غَضَبٌ لِعِلْمِهِ أنّ أيّامَهُ قَصيرَةٌ».
13 ولمّا رأى التّنّينُ أنّهُ سقَطَ إلى الأرضِ، أخَذَ يَضطَهِدُ المَرأَةَ التي ولَدَتِ الابنَ الذّكَرَ، 14 فأُعطيَتِ المَرأةُ جَناحَي النّسرِ العَظيمِ لِتَطيرَ بِهِما إلى مكانِها في الصّحراءِ، حَيثُ تَلجَأُ مُدّةَ زَمَنٍ وزَمَنينِ ونِصف زَمَنٍ في مَأمَنٍ مِنَ الحيّةِ. 15 فقَذَفَتِ الحيّةُ مِنْ فَمِها ماءً كالنّهرِ جرى خَلفَ المَرأةِ ليَحمِلَها ويَمضِيَ بِها. 16 ولكِنّ الأرضَ أسعَفَتِ المَرأةَ، ففَتَحَتِ الأرضُ فَمَها واَبتَلَعَتِ النّهرَ الذي قذَفَهُ التّنّينُ مِنْ فَمِهِ. 17 فغَضِبَ التّنّينُ على المَرأَةِ وذَهَبَ يُقاتِلُ باقي نَسلِها الذينَ يَعمَلونَ بِوَصايا اللهِ وعِندَهُم شهادَةُ يَسوعَ، 18 ووقَفَ على رَملِ البحرِ.
Marele semn al Femeii din ceruri
1 Şi s-a arătat în cer un semn mare: o Femeie îmbrăcată cu soarele, cu luna sub picioarele ei, iar pe capul ei avea o cunună de douăsprezece stele. 2 Ea era însărcinată şi striga în durerile naşterii, chinuindu-se să nască. 3 Şi s-a arătat un alt semn în cer: iată, un Balaur mare şi roşu, cu şapte capete şi zece coarne, iar pe capetele lui, şapte diademe. 4 Coada lui a măturat o treime din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ. Şi Balaurul s-a aşezat înaintea Femeii care urma să nască, pentru ca, atunci când va naşte, să-I înghită copilul. 5 Şi ea a născut un fiu care avea să păstorească toate neamurile cu un toiag de fier. Însă copilul ei a fost răpit şi dus la Dumnezeu şi la tronul Său. 6 Iar Femeia a fugit în pustiu, unde avea un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo timp de o mie două sute şaizeci de zile.
7 Şi a început război în cer. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu Balaurul, iar Balaurul împreună cu îngerii lui a luptat şi el, 8 însă a fost înfrânt şi nici nu s-a mai găsit loc pentru ei în cer. 9 Şi a fost aruncat Balaurul cel mare, Şarpele din vechime, cel numit Diavolul şi Satana, cel care înşeală lumea întreagă, a fost aruncat pe pământ, iar îngerii lui au fost aruncaţi împreună cu el. 10 Şi am auzit un glas puternic în cer zicând:
Acum a venit mântuirea şi puterea
şi Împărăţia Dumnezeului nostru
şi puterea Hristosului Său,
pentru că a fost aruncat acuzatorul fraţilor noştri,
cel care îi acuză înaintea Dumnezeului nostru zi şi noapte.
11 Însă ei l-au învins prin sângele Mielului
şi prin cuvântul mărturiei lor
şi nu şi-au iubit viaţa, până la moarte.
12 De aceea, bucuraţi-vă, voi, ceruri,
şi cei ce locuiţi în ele!
Dar vai vouă, pământ şi mare,
căci a coborât Diavolul la voi
şi vine cu mânie mare,
văzând că nu mai are decât puţin timp!
13 Şi când a văzut Balaurul că a fost aruncat pe pământ, a prigonit-o pe Femeia care născuse copilul de parte bărbătească. 14 Şi i s-au dat Femeii cele două aripi ale vulturului cel mare ca să zboare în deşert la locul ei, unde avea să fie hrănită o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme, ferită de faţa Şarpelui. 15 Şi din gura lui, Şarpele a aruncat după Femeie apă ca un râu, ca să o ia râul. 16 Dar pământul a ajutat-o pe femeie şi şi-a deschis gura şi a înghiţit râul pe care Balaurul îl aruncase din gură. 17 Şi Balaurul s-a aprins de mânie împotriva femeii şi a plecat să se lupte cu restul urmaşilor ei, cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi au mărturia lui Iisus. 18 Şi Balaurul a rămas stând pe nisipul mării.