بطرس ويوحنا في المجلس
1 وبَينَما بُطرُسُ ويوحنّا يَخطُبانِ في الشّعبِ، جاءَ إلَيهِما الكَهنَةُ ورَئيسُ حَرَسِ الهَيكَلِ والصّدّوقيّونَ، 2 وهُم مُستاؤونَ لأنّهُما كانا يُعلّمانِ الشّعبَ ويُعلِنانِ قيامَةَ الأمواتِ بِقِـيامَةِ يَسوعَ. 3 فأمسكُوهُما وحَبَسوهُما إلى الغَدِ، لأنّهُ جاءَ المساءُ. 4 وآمنَ كثيرٌ مِنَ الذينَ سَمِعوا الكَلِمَةَ، فبَلَغَ عدَدُ المُؤمِنينَ مِنَ الرّجالِ نَحوَ خمسةِ آلافٍ.
5 وفي الغَدِ اَجتَمَعَ في أُورُشليمَ رُؤساءُ اليَهودِ والشّيوخُ ومُعَلّمو الشّريعةِ 6 وحَنّانُ رَئيسُ الكَهنَةِ وقَيافا ويوحنّا وإسكَندَرُ وأبناءُ رُؤساءِ الكَهنَةِ كُلّهِم. 7 ثُمّ اَستَدعوا بُطرُسَ ويوحنّا وسألوهُما: «بِأَيّ سُلطَةٍ أو بِأَيّ اَسمٍ عَمِلتُما هذا؟» 8 فأجابَهُم بُطرُسُ وهوَ مُمتَلئٌ مِنَ الرّوحِ القُدُسِ: «يا رُؤساءَ الشّعبِ، ويا أيّها الشّيوخُ، 9 إذا كُنتُم تَسألونَنا اليومَ عَنِ الإحسانِ إلى مَريضٍ لِتَعرِفوا كيفَ شُفي، 10 فاَعلَموا جميعًا، وليَعلَمْ شَعبُ إِسرائيلَ كُلّهُ، أنّ هذا الرّجُلَ يَقِفُ هُنا أمامَكُم صَحيحًا مُعافًى باَسمِ يَسوعَ المَسيحِ النّاصِريّ الذي صَلَبتُموهُ أنتُم وأقامَهُ اللهُ مِنْ بَينِ الأمواتِ. 11 هذا هوَ «الحجَرُ الذي رَفَضْتُموهُ أيّها البَنّاؤونَ، فصارَ رأسَ الزّاوِيَةِ». 12 لا خلاصَ إلاّ بـيَسوعَ، فما مِن اَسمٍ آخَرَ تَحتَ السّماءِ وهَبَهُ اللهُ لِلنّاسِ نَقدِرُ بِه أنْ نَخلُصَ».
13 فلمّا رأى أعضاءُ المَجلِسِ جُرأةَ بُطرُسَ ويوحنّا، تَعَجّبوا لأنّهُم عَرَفوهُما أُمّيّينِ مِنْ عامَةِ النّاسِ. ولكنّهُم عَلِموا أنّهُما كانا قَبلاً معَ يَسوعَ. 14 وهُم إلى ذلِكَ يُشاهِدونَ الرّجُلَ الذي شُفِـيَ واقِفًا قُربَهُما، فما كانَ لهُم ما يُجادِلونَ فيهِ. 15 فأمَروهُما أنْ يَخرُجا مِنَ المَجلِسِ، ثُمّ تَشاوَروا 16 وقالوا: «ماذا نَفعَلُ بهَذينِ الرّجُلينِ؟ فكُلّ سُكّانِ أُورُشليمَ يَعرِفونَ أنّ هذِهِ الآيةَ المُبـينَةَ تَمّت على أيديهِما، فلا نَقدِرُ أنْ نُنكِرَها. 17 ولكنْ لِئَلاّ يَزدادَ اَنتِشارُ هذا الخبَرِ بَينَ الشّعبِ، فلنُنْذِرْهُما بأنْ لا يَعودا إلى ذِكْرِ اَسمِ يَسوعَ أمامَ أحدٍ». 18 ثُمّ اَستَدْعوهُما وأمَروهُما أنْ لا يَنطِقا أو يُعَلّما باَسمِ يَسوعَ.
19 فقالَ لهُم بُطرُسُ ويوحنّا: «أنتُم أنفُسُكُم اَحكُموا: هَلِ الحَقّ عِندَ اللهِ أنْ نُطيعَكُم أمْ أنْ نُطيعَ اللهَ؟ 20 أمّا نَحنُ فلا يُمكِنُنا إلاّ أنْ نَتَحدّثَ بما رأينا وسَمِعنا». 21 فأنذَروهُما ثانيَةً، ولكنّهُم حارُوا كَيفَ يُعاقِبونَهُما، فأخلَوا سَبـيلَهُما خَوفًا مِنَ الشّعبِ. فالنّاسُ كُلّهُم كانوا يُمَجّدونَ اللهَ على ما جرى، 22 لأنّ الرّجُلَ الذي نالَ هذا الشّفاءَ العَجيبَ جاوزَ حَدّ الأربعينَ.
صلاة المؤمنين
23 ولمّا أخلى المَجلِسُ سَبـيلَ بُطرُسَ ويوحنّا، رَجَعا إلى رِفاقِهِما وأخبراهُم بِكُلّ ما قالَ لَهُما رُؤساءُ الكَهنَةِ والشّيوخُ. 24 وعِندَما سَمِعوا ذلِكَ، رفَعُوا أصواتَهُم إلى اللهِ بِقَلبٍ واحدٍ، فقالوا: «يا ربّ، يا خالقَ السّماءِ والأرضِ والبحرِ وكُلّ شيءٍ فيها، 25 أنتَ قُلتَ بلِسانِ أبـينا داوُدَ عَبدِكَ بِوَحيٍ مِنَ الرّوحِ القُدُسِ:
لماذا هاجَتِ الأُمَمُ
وتآمَرتِ الشّعوبُ باطِلاً؟
26 قامَ مُلوكُ الأرضِ
وتَحـالَفَ الرُؤساءُ كُـلّهُم
على الرّبّ ومَسيحِهِ.
27 نعم، تَحالَفَ في هذِهِ المدينةِ هِيرودُسُ، وبنطيوسُ بِـيلاطُسُ وبَنو إِسرائيلَ والغُرَباءُ على فَتاكَ القُدّوسِ يَسوعَ الذي جَعَلتَهُ مَسيحًا، 28 فعَمِلوا ما سَبَقَ أنْ قَضَت يَدُكَ ومَشيئَــتُكَ أنْ يكونَ. 29 فاَنظُرِ الآنَ، يا رَبّ إلى تَهديداتِهِم واَمْنَحْنا نَحنُ عَبـيدَكَ أنْ نُعلِنَ كَلِمَتَكَ بِكُلّ جُرأةٍ. 30 مُدّ يَدَكَ لِتأتيَ بالشّفاءِ والآياتِ والعجائِبِ باَسمِ فَتاكَ القُدّوسِ يَسوعَ».
31 وبَينَما هُم يُصلّونَ اَهتَزّ المكانُ الذي كانوا مُجتَمِعينَ فيهِ. واَمتَلأوا كُلّهُم مِنَ الرّوحِ القُدُسِ، فأخذوا يُعلِنونَ كَلِمةَ اللهِ بِجُرأةٍ.
الحياة المشتركة
32 وكانَ جَماعةُ المُؤمنينَ قَلبًا واحدًا ورُوحًا واحِدَةً، لا يَدّعي أحدٌ مِنهُم مُلْكَ ما يَخُصّهُ، بل كانوا يتَشاركونَ في كُلّ شيءٍ لهُم. 33 وكانَ الرّسُلُ يُؤدّونَ الشّهادَةَ بِقيامَةِ الرّبّ يَسوعَ، تُؤيّدُها قُدرَةٌ عَظيمةٌ. وكانَتِ النّعمَةُ وافِرَةً علَيهِم جميعًا 34 فما كانَ أحَدٌ مِنهُم في حاجةٍ، لأنّ الذينَ يَملِكونَ الحُقولَ أوِ البُيوتَ كانوا يَبـيعونَها ويَجيئونَ بِثَمنِ المَبـيعِ، 35 فيُلقونَهُ عِندَ أقدامِ الرّسُلِ ليُوزّعوهُ على قَدرِ اَحتِـياجِ كُلّ واحدٍ مِنَ الجماعَةِ.
36 وهكذا عَمِلَ يوسُفُ، وهوَ لاوِيّ قُبرُصِيّ الأصلِ لَقّبَهُ الرّسُلُ بِبَرْنابا، أي اَبنِ التّعزِيَةِ، 37 فباعَ حَقلاً يَملِكُه وجاءَ بِثَمَنِهِ وألقاهُ عِندَ أقدامِ الرّسُلِ.
Petru şi Ioan dau socoteală în faţa sinedriului
1 Dar pe când vorbeau ei poporului, s-au năpustit preoţii şi comandantul gărzii Templului şi saducheii, 2 mâniaţi că învăţau poporul şi că vesteau că există, în Iisus, înviere din morţi. 3 Au pus mâna pe ei şi i-au închis până a doua zi, pentru că era deja seară. 4 Însă mulţi dintre cei care ascultaseră cuvântul au crezut şi numărul lor s-a ridicat la aproape cinci mii de bărbaţi.
5 A doua zi s-au adunat conducătorii şi bătrânii şi toţi învăţaţii din Ierusalim 6 şi Anna, marele preot, Caiafa, Ioan şi Alexandru şi toţi câţi erau din neamul marilor preoţi. 7 I-au pus în mijlocul lor, în picioare, şi au început să-i întrebe: „Cu ce putere şi în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?” 8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Conducători şi bătrâni ai poporului, 9 dacă astăzi suntem judecaţi pentru ajutorul dat unui om bolnav şi pentru felul în care a fost vindecat, 10 atunci să ştiţi, voi toţi şi întreg poporul lui Israel, că în Numele lui Iisus Hristos, Nazarineanul, pe care voi l-aţi răstignit, dar Dumnezeu l-a înviat din morţi, stă omul acesta sănătos în faţa voastră! 11 El este
piatra neluată în seamă de voi, zidarii,
care a ajuns în capul unghiului!
12 Şi în nimeni altul nu este mântuirea, nici nu este sub cer vreun alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi!”
13 Văzând îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi ştiind că sunt oameni simpli, fără carte, ei s-au mirat şi au înţeles că fuseseră cu Iisus. 14 Dar vedeau cum stătea împreună cu ei omul care fusese vindecat şi nu aveau ce să le zică împotrivă. 15 Le-au poruncit, atunci, să iasă afară din sinedriu şi s-au sfătuit între ei 16 zicând: „Ce să le facem acestor oameni? E limpede că prin ei s-a făcut un semn nemaivăzut, cunoscut de toţi locuitorii Ierusalimului, şi noi nu putem tăgădui aceasta. 17 Dar, ca să nu se răspândească mai tare vestea în popor, să-i ameninţăm să nu mai vorbească nimănui despre Numele acesta!” 18 Şi chemându-i, le-au poruncit să nu mai vorbească, nici să nu mai înveţe pe cineva despre Numele lui Iisus. 19 Însă Petru şi Ioan le-au răspuns: „Este drept în faţa lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu? Judecaţi şi voi! 20 Noi nu putem să nu spunem ce am văzut şi am auzit.” 21 Ei i-au ameninţat din nou şi, negăsind cum să-i pedepsească, i-au eliberat din cauza poporului, pentru că toţi îl slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. 22 Omul asupra căruia se făcuse acest semn al vindecării era în vârstă de peste patruzeci de ani.
Rugăciunea primilor creştini
23 După ce au fost eliberaţi, Ioan şi Petru s-au dus la ai lor şi le-au spus toate cele zise de marii preoţi şi de bătrâni. 24 Iar ei, după ce i-au ascultat, au început să se roage într-un cuget şi au spus: „Stăpâne, Tu, Cel ce ai creat cerul şi pământul şi marea şi toate cele ce sunt în ele, 25 Tu, care ai spus prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, slujitorul tău:
De ce s-au întărâtat neamurile,
şi popoarele au întocmit planuri deşarte?
26 S-au ridicat împăraţii pământului
şi căpeteniile s-au strâns laolaltă
împotriva Domnului şi a Unsului Său.
27 Cu-adevărat, s-au strâns în cetatea aceasta împotriva Fiului Tău cel Sfânt, Iisus, pe care l-ai uns, Irod şi Ponţiu Pilat, împreună cu neamurile şi mulţimile lui Israel, 28 ca să împlinească tot ceea ce mâna Ta şi sfatul Tău au hotărât mai dinainte să se întâmple. 29 Acum, Doamne, priveşte la ameninţările lor şi dă robilor Tăi să vorbească cuvântul Tău cu toată îndrăzneala, 30 şi întinde-ţi mâna să se facă vindecări şi semne şi minuni prin Numele Fiului Tău cel Sfânt, Iisus!” 31 Şi, în timp ce se rugau astfel, s-a cutremurat locul în care erau adunaţi şi au fost umpluţi toţi de Duhul Sfânt şi vesteau cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
32 Mulţimea celor ce crezuseră era o singură inimă şi un singur cuget şi nimeni nu zicea că averile lui sunt doar pentru sine, ci le aveau pe toate în comun. 33 Apostolii dădeau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Iisus şi peste toţi era mult har. 34 Nimeni dintre ei nu ducea lipsă de nimic, iar cei ce aveau pământuri sau case le vindeau şi aduceau preţul celor vândute 35 şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi fiecăruia i se dădea după cum avea nevoie. 36 La fel şi Iosif, numit de apostoli Barnaba, adică „fiul mângâierii”, un levit născut în Cipru, 37 avea un ogor pe care l-a vândut, iar banii i-a adus şi i-a pus la picioarele apostolilor.