السفر إلى رومة
1 ولمّا اَستَقَرّ الرَأيُ أنْ نُسافِرَ في البحرِ إلى إيطاليةَ، سلّموا بولُسَ وبَعضَ المَسجونينَ إلى ضابِطٍ مِنَ الكتيبَةِ الامبراطورِيّةِ اَسمُهُ يوليوسُ. 2 فرَكِبنا سَفينةً مِنْ أدْراميتَ مُتّجِهَةً إلى شواطئِ آسيةَ، وأبحَرنا يُرافِقُنا أرْسترخُسُ وهوَ مَكدُونيّ مِنْ تَسالونيكي، 3 فوَصَلنا في اليومِ الثاني إلى صيدا. وأظهَرَ يوليوسُ عَطفَهُ على بولُسَ، فسَمحَ لَه أنْ يذهَبَ إلى أصدقائِهِ لِـينالَ مَعونَتَهُم. 4 ثُمّ أبحَرنا مِنْ هُناكَ بمُحاذاةِ قُبرصَ لأنّ الرّيحَ كانَت مُخالِفَةً لنا. 5 وبَعدَما اَجتَزْنا البحرَ عِندَ كِيليكيّةَ وبَمفيليّةَ نَزَلنا إلى ميناءِ مِيرَةَ في لِـيكِيّةَ. 6 فوجَدَ القائِدُ يوليوسُ سَفينةً مِنَ الإسكندرِيّةِ مُسافِرَةً إلى إيطاليةَ، فأُصعِدْنا إلَيها.
7 وسارَت بِنا السّفينةُ بِبُطءٍ عِدّةَ أيّامٍ، حتى اَقتَرَبنا بَعدَ جَهدٍ كثيرٍ مِنْ مدينةِ كنيدُسَ. ومنَعَتْنا الرّيحُ مِنَ النّزولِ فيها، فواصَلْنا سَيرَنا قُربَ جَزيرةِ كريتَ عِندَ رأسِ سَلْمونَةَ. 8 فوَصَلنا بَعدَما اَجتزناهُ بِصعوبَةٍ إلى مكانٍ يُسمّى «الموانئَ الصّالِحَةَ» بالقُربِ مِنْ مدينةِ لِسائيةَ.
9 وهكذا مَرّ علَينا وقتٌ طويلٌ حتى مَضى صَومُ الكَفّارةِ وصارَ السّفَرُ في البحرِ خَطِرًا. فأخَذَ بولُسُ يُنذِرُهُم 10 قالَ: «أيّها الرّفاقُ، أرى في السّفَرِ مِنْ هُنا خَطَرًا وخِسارَةً كَبـيرةً لا تَقتَصِرُ على السّفينَةِ وحُمولتِها بل على أرواحِنا أيضًا». 11 لكِنّ الضّابِطَ اَقتَنَعَ بِكلامِ القُبطانِ وصاحِبِ السّفينةِ أكثرَ مِمّا اَقتنَعَ بِكلامِ بولُسَ. 12 وكانَ الميناءُ غيرَ صالِـحٍ لِقَضاءِ فَصلِ الشّتاءِ، فرأى أكثرُهُم أنْ يَرحَلوا عَنهُ، على أمَلِ أنْ يَصِلوا إلى فينِكْسَ، وهوَ ميناءٌ في جزيرةِ كريتَ يُواجِهُ الجُنوبَ الغربـيّ والشّمالَ الغَربـيّ، فيَقضونَ فَصلَ الشّتاءِ فيهِ.
العاصفة
13 فلمّا نسّمَت رِيحٌ جُنوبـيّةٌ خفيفةٌ، ظنّوا أنّهُم نالوا مَطلَبَهُم، فرَفَعوا المِرساةَ وساروا بِمُحاذاةِ شاطـئِ كريتَ. 14 ولكِنّ رِيحًا شَرقيّةً شَماليّةً عاصِفَةً يُقالُ لها أوروكْلِـيونُ ثارَت بَعدَ قَليلٍ مِنْ جِهَةِ الجزيرةِ 15 وضَربَتِ السّفينةَ. فلمّا تَعذّرَ على السّفينةِ أنْ تُقاوِمَها، اَندَفَعَتِ السّفينةُ في مَهَبّ الرّيحِ. 16 واَحتَمَينا مِنَ الرّيحِ عِندَ مُرورِنا بِمُحاذاةِ جَزيرَةٍ صَغيرَةٍ اَسمُها كَودَةُ، فتَمَكَنّا بَعدَ جَهدٍ أنْ نُنقِذَ قارِبَ النّجاةِ. 17 فلمّا رَفعوهُ إلى السّفينَةِ اَحتاطوا لِلأمرِ، فشَدّوا وسَطَها بالحِبالِ. وخافوا أنْ تَندفِـعَ السّفينةُ إلى الرّمالِ المُتَحرّكَةِ عِندَ ساحِلِ ليبـيا، فأنزلوا القُلوعَ وتَركوا السّفينةَ تَسوقُها الأمواجُ. 18 وقَوِيَتِ العاصِفَةُ في اليومِ الثاني، فأخذوا يَرمونَ الحُمولَةَ في البحرِ. 19 وفي اليومِ الثالثِ أمسَكوا أدواتِ السّفينةِ ورَمَوها في البحرِ. 20 ومَــرّت أيّامٌ كثيرةٌ ما رأينا فيها الشّمسَ ولا النّجومَ، وبَقيَتِ الرّيحُ تَعصِفُ حتى قَطَعنا كُلّ أمَلٍ لنا مِنَ النّجاةِ.
21 وكانَ رِجالُ السّفينةِ مُمتَنِعينَ طويلاً عَنِ الطّعامِ، فوقَفَ بولُسُ بَينَهُم وقالَ لهُم: «أيّها الرّفاقُ، كانَ يَجبُ أنْ تَسمَعوا لي، فلا تُبحِروا مِن كريتَ، فتَسلَموا مِنْ هذِهِ الأخطارِ والخسائِرِ. 22 والآنَ أُناشِدِكُم أنْ تَتَشجّعوا، فلَنْ يَفقُدَ أحَدٌ مِنكُم حياتَهُ، إلاّ أنّ السّفينةَ وحدَها ستَتَحطّمُ. 23 ففي هذِهِ الليلةِ جاءَني ملاكٌ مِنْ إلهي الذي أعبُدُهُ 24 وقالَ لي: «لا تَخَفْ، يا بولُسُ! فلا بُدّ لكَ أنْ تَحضُرَ لَدى القَيصرِ. واللهُ وهَبَ لكَ حياةَ جميعِ المُسافِرينَ معَكَ». 25 فتَشَجّعوا أيّها الرّفاقُ لأنّي أثِقُ باللهِ، وستَجري الأُمورُ كما قيلَ لي. 26 فلا بُدّ أنْ يَدفَعَنا الموجُ إلى إحدى الجُزُرِ».
27 وبَينَما كُنّا في الليلَةِ الرّابِعَةَ عشْرَةَ تائِهينَ في بحرِ أَدرِيا، ظَنّ البحّارَةُ عِندَ مُنتَصَفِ الليلِ أنّهُم يَقتَرِبونَ مِنَ البَرّ. 28 فلمّا قاسُوا عُمْقَ البحرِ، وجَدوهُ مِئةً وعشرينَ قَدَمًا، ثُمّ قاسُوهُ بَعدَ مسافَةٍ قَصيرةٍ، فوَجَدوهُ نحوَ تِسعينَ قَدَمًا. 29 فخافوا أنْ تَصطَدِمَ السّفينَةُ بأماكِنَ صَخرِيّةٍ، فألقَوا مِنْ مُؤخّرِ السّفينةِ أربعَ مَراسٍ وتَرَقّبوا طُلوعَ الفَجرِ بِفارِغِ الصّبرِ. 30 وحاوَلَ البحّارَةُ أنْ يَهرُبوا مِنَ السّفينةِ، فأنزلوا القارِبَ إلى البحرِ زاعِمينَ أنّهُم يُريدونَ أنْ يُلقوا المراسيَ مِنْ مُقدّمِ السّفينةِ. 31 فقالَ بولُسُ لِلضابِطِ وجُنودِهِ: «إذا كانَ هَؤلاءِ البّحارَةُ لا يَبقُونَ في السّفينةِ، فلا نَجاةَ لكُم». 32 فقَطَعَ الجُنودُ حِبالَ القارِبِ وتَركوهُ يَسقُطُ في الماءِ.
33 واَقتَرَبَ طُلوعُ النّهارِ، فطَلَبَ إلَيهِم بولُسُ أنْ يَتناوَلوا بَعضَ الطّعامِ، قالَ: «مَضى الآنَ أربعةَ عشَرَ يومًا وأنتُم تَنتَظِرونَ صائِمينَ لا تَذوقونَ شيئًا. 34 فأُناشِدُكُم أنْ تأكُلوا طَعامًا لأنّ فيهِ نَجاتَكُم، ولن تَسقُطَ شَعْرةٌ واحدةٌ مِنْ رُؤوسِكُم». 35 ولمّا قالَ هذا، أخَذَ خُبزًا وشكَرَ اللهَ أمامَ أنظارِهِم جميعًا، ثُمّ كسَرَهُ وبَدأَ يأكُلُ. 36 فتشَجّعوا كُلّهُم وأكَلوا. 37 وكانَ عَددُنا في السّفينةِ مِئتينِ وستّةً وسَبعينَ نَفسًا. 38 وبَعدَما شَبِعوا، أخَذوا يَطرَحونَ القَمحَ في البحرِ ليُخَفّفوا عَنِ السّفينةِ.
اصطدام السفينة
39 ولمّا طَلَعَ الفَجرُ تَعَذّرَ على البحّارَةِ أنْ يَعرِفوا إلى أي أرضٍ وصَلُوا. ولكِنّهُم أبصَروا شاطِـئَ خليجٍ صغيرٍ، فعَزَموا على أنْ يَدفَعوا السّفينةَ إلَيهِ إذا أمكنَ. 40 فقَطَعوا المراسيَ وتَركوها تَسقُطُ في البحرِ، وحلّوا في الوقتِ نَفسِهِ الحِبالَ التي تَربُطُ دَفّةَ السّفينةِ، ثُمّ رفَعوا الشّراعَ الصّغيرَ للرّيحِ واَتّجَهوا نحوَ الشّاطئِ. 41 ولكِنّ السّفينةَ اَصطَدَمَت بِتلّةٍ مِنَ الرّملِ بَينَ المياهِ، فغرَزَ فيها مُقَدّمُها، وعادَ لا يَتَحرّكُ. أمّا مُؤخّرُها فتَحَطّمَ مِنْ شِدّةِ الأمواجِ.
42 وعزَمَ الجُنودُ أنْ يَقتُلوا المَساجينَ لِئَلاّ يَسبَحوا إلى الشّاطـئِ فيَهرُبوا. 43 ولكِنّ الضّابِطَ أرادَ أنْ يُنقِذَ بولُسَ، فمَنَعَهُم مِنْ ذلِكَ، وأمرَ القادِرينَ على السّباحَةِ أنْ يَعبُروا قَبلَ غَيرِهِم إلى البَرّ، 44 على أنْ يَتبَعَهُمُ الآخَرونَ، إمّا على الألواحِ وإمّا على حُطامِ السّفينةِ. فوَصَلوا كُلّهُم إلى البَرّ سالِمينَ.
Călătoria la Roma; naufragiul în Malta
1 Când s-a hotărât să plecăm pe mare spre Italia, Pavel şi alţi câţiva întemniţaţi au fost daţi în grija unui centurion numit Iulius, din cohorta numită Imperială. 2 La Adramit, ne-am urcat într-o corabie care urma să plece în ţinuturile Asiei şi ne-am pornit la drum, cu noi fiind şi Aristarh Macedoneanul, din Tesalonic. 3 A doua zi am ajuns la Sidon, iar Iulius, purtându-se cu omenie faţă de Pavel, i-a îngăduit să meargă la prietenii lui, ca să aibă grijă de el. 4 Am părăsit apoi locul acela şi, din cauză că vânturile băteau împotrivă, am pornit să navigăm pe lângă Cipru. 5 După ce am străbătut marea Ciliciei şi Pamfiliei am ajuns la Mira, în Licia. 6 Aici, centurionul a găsit o corabie alexandrină care pleca în Italia şi ne-a îmbarcat pe ea. 7 Am mers foarte încet vreme de mai multe zile, până ce, cu multă greutate, am ajuns la Cnid; fiindcă vântul nu ne slăbea, am navigat de-a lungul Cretei, pe lângă Salmona, 8 am trecut foarte greu de ea şi am sosit într-un loc numit Portul Bun, în apropierea căruia era cetatea Lasea.
9 Trecuse destul de mult timp şi călătoria devenise nesigură, trecuserăm chiar şi de vremea postului, şi din cauza aceasta, Pavel i-a sfătuit aşa: 10 „Oameni buni, după cum văd eu, drumul acesta va fi dificil şi cu multe pierderi, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar şi pentru vieţile noastre.” 11 Centurionul a ascultat însă mai mult de căpitanul corăbiei şi de stăpânul ei, decât de vorbele lui Pavel. 12 Şi, cum portul nu era bun de iernat, majoritatea au hotărât să plece de acolo şi, dacă se poate, să ajungă să ierneze în Fenix, un port aşezat cu faţa spre nord-vest şi sud-vest.
13 Începuse să sufle un vânt slab din sud, iar ei s-au gândit că îşi vor putea îndeplini planul; au ridicat ancora şi au pornit să navigheze de-a lungul Cretei, aproape de ţărm. 14 Nu după mult timp însă, a pornit să sufle dinspre Creta Euraculon, un vânt puternic ca un uragan. 15 Corabia a fost prinsă de furtună şi, nemaiputând face faţă, ne-am lăsat duşi în voia vântului. 16 Am trecut repede pe lângă capul unei insule mici, numite Cauda, şi cu greu am putut păstra barca de salvare. 17 Au ridicat-o şi au încins apoi corabia cu funii ajutătoare, pe dedesubt. Pentru că se temeau să nu fie împinşi spre nisipurile Sirtei, au coborât pânzele şi s-au lăsat aşa, duşi de vânt. 18 Eram izbiţi puternic de valuri şi, astfel, a doua zi au început să arunce încărcătura corăbiei. 19 În a treia zi au aruncat cu mâinile lor şi uneltele corăbiei. 20 Cum nu se mai văzuseră nici soarele nici stelele, de mai multe zile, iar furtuna era tot mai ameninţătoare, am ajuns să pierdem orice speranţă de scăpare.
21 Oamenii erau flămânzi de mai multe zile şi atunci Pavel s-a ridicat în mijlocul lor şi le-a zis: „Oameni buni, trebuia să mă ascultaţi şi să nu plecăm din Creta şi am fi fost scutiţi acum de necazul acesta şi de pierderi. 22 Dar vă îndemn: fiţi cu inimă bună! Nu vom pierde nimic, doar corabia, nici un suflet omenesc nu va pieri dintre noi. 23 Căci în noaptea aceasta mi s-a arătat un înger al lui Dumnezeu, al Dumnezeului căruia mă închin eu şi al căruia sunt, 24 şi el mi-a zis: Pavel, nu te teme, tu trebuie să te înfăţişezi înaintea Cezarului şi, iată, Dumnezeu îţi dăruieşte viaţa tuturor celor ce sunt pe corabie împreună cu tine! 25 De aceea, prindeţi curaj, oameni buni! Eu mă încred în Dumnezeu că va fi, cu-adevărat, aşa cum mi-a spus El. 26 Şi, iată, trebuie să dăm de vreo insulă!”
27 Era a paisprezecea noapte de când eram purtaţi de vânt prin Adriatica şi, pe la miezul nopţii, corăbierii au simţit că se apropie de pământ. 28 Au aruncat frânghia şi au măsurat treizeci şi şapte de metri, apoi au navigat mai departe şi au măsurat din nou, găsind douăzeci şi şapte de metri. 29 Temându-se să nu se izbească de stânci corabia, au aruncat patru ancore la pupa şi se rugau să se facă ziuă. 30 Corăbierii au încercat să fugă din corabie şi coborau barca de salvare, sub motiv că vor să arunce ancorele şi la prora. 31 Atunci Pavel a zis centurionului şi soldaţilor: „Dacă aceşti oameni nu rămân în corabie, nu puteţi fi salvaţi!”, 32 iar soldaţii au tăiat funiile bărcii de salvare şi au lăsat-o să cadă.
33 Înainte de ivirea zorilor, Pavel i-a sfătuit pe toţi să mănânce şi le-a zis: „Astăzi este a paisprezecea zi de când continuaţi să vă îngrijoraţi şi nu aţi mâncat nimic. 34 De aceea, vă rog, luaţi ceva de mâncare, căci va fi spre salvarea voastră şi nici un fir de păr nu vi se va pierde, nici unuia dintre voi.” 35 Zicându-le acestea, a luat pâinea, a mulţumit lui Dumnezeu în faţa tuturor, a frânt-o şi a început să mănânce. 36 Toţi au fost încurajaţi şi au mâncat. 37 Cu toţii, eram în corabie două sute şaptezeci şi şase de suflete. 38 După ce s-au săturat, au uşurat corabia aruncând grâul în mare, peste bord.
39 Când s-a făcut ziuă, nu vedeau încă pământul, dar unii au recunoscut un golf cu maluri nisipoase şi doreau să poată ajunge acolo cu corabia. 40 Au dezlegat ancorele, lăsându-le în mare şi, în acelaşi timp, au desfăcut funiile cârmei, au înălţat pânza mică în bătaia vântului şi au început să se îndrepte spre ţărm. 41 Au ajuns însă pe un val de nisip, între doi curenţi, iar corabia s-a înţepenit. Prora s-a înfipt în nisip şi a rămas nemişcată, iar pupa se sfărâma sub loviturile valurilor. 42 Soldaţii s-au sfătuit atunci să-i ucidă pe cei întemniţaţi, ca să nu scape vreunul prin înot. 43 Dar centurionul, vrând să-l scape pe Pavel, i-a împiedicat şi a poruncit ca cei ce pot înota să se arunce în apă şi să ajungă primii la ţărm. 44 Cei rămaşi s-au pus unii pe scânduri şi alţii pe alte resturi ale corăbiei şi, astfel, până la urmă, s-au salvat toţi şi au ajuns la ţărm.
