تيموثاوس يرافق بولس وسيلا
1 ووصَلَ بولُسُ إلى دَرْبَةَ ولِسْترَةَ. وكانَ في لِسْترَةَ تِلميذٌ اَسمُهُ تيموثاوُسُ، وهوَ اَبنُ يَهودِيّةٍ مُؤمنةٍ وأبوهُ يونانيّ. 2 وكانَ الإخوةُ في لِسْترَةَ وأيقونـيَةَ يَشهَدونَ لَه شَهادةً حسنةً. 3 فأرادَ بولُسُ أنْ يأخُذَهُ معَهُ، فَختَنَهُ لأنّ جميعَ اليَهودِ هُناكَ كانوا يَعرِفونَ أنّ أباهُ يُونانيّ. 4 وكانوا يُبلِغونَ المُؤمنينَ عِندَ مُرورِهِم في المُدُنِ أوامِرَ الرّسُلِ والشّيوخِ في أُورُشليمَ، ويُوصونَهُم بأنْ يَعمَلوا بِها. 5 وكانَتِ الكنائسُ تَـتَقوّى في الإيمانِ ويَزدادُ عدَدُها يومًا بَعدَ يومٍ.
رؤيا بولس في ترواس
6 ومَرّوا بِنواحي فِريجيّةَ وغَلاطيّةَ، لأنّ الرّوحَ القُدُسَ منَعَهُم مِنَ التّبشيرِ بِكلامِ اللهِ في آسيةَ. 7 فلمّا اَقتَرَبوا مِنْ مِيسيّةَ حاوَلوا أنْ يَدخُلوا بِثينيّةَ، فما سمَحَ لهُم رُوحُ يَسوعَ. 8 فاَجتازوا مِيسيّةَ ونَزَلوا إلى تَرواسَ. 9 وفي الليلِ رأى بولُسُ رؤيا، فإذا رَجُلٌ مكدُونيّ واقِفٌ يَتوسّلُ إلَيهِ بِقولِهِ: «اَعبُرْ إلى مكدونِـيّةَ وساعِدْنا!» 10 فلمّا رَأى بولُسُ هذِهِ الرُؤيا، طَلَبنا السّفَرَ في الحالِ إلى مكدونِـيّةَ، مُتيَقّنينَ أنّ اللهَ دَعانا إلى التّبشيرِ فيها.
في فيلبـي
11 فرَكِبنا السّفينَةَ مِنْ تَرُواسَ مُتّجهينَ إلى ساموتْراكيةَ، وفي الغَدِ إلى نيابوليسَ 12 ومِنها إلى فيلبّـي وهيَ أكبرُ مدينةٍ في ولايَةِ مكِدونِـيّةَ، ومُستعمَرَةٌ رومانِـيّةٌ، فقَضَينا بِضعةَ أيّامٍ فيها. 13 وفي يومِ السّبتِ خَرَجنا مِنَ المدينةِ إلى ضفّةِ النّهرِ، مُتوَقّعينَ أنْ نَجِدَ هُناكَ مكانًا يَهوديّا لِلصلاةِ. فجَلَسنا نَــتَحدّثُ إلى النّساءِ المُجتمعاتِ هُناكَ. 14 وكانَت فيهِنّ اَمرأةٌ تُصغي إلينا اَسمُها ليديّةُ مِنْ مدينةِ ثِـياتِـيرَةَ، تَبـيعُ الأرجُوانَ وتَعبُد اللهَ. ففَتحَ اللهُ قلبَها لتُصغيَ إلى كلامِ بولُسَ. 15 فلمّا تعمّدت هيَ وأهلُ بَيتِها، قالَت لنا راجيةً: «أُدخُلوا بَيتي وأقيموا فيهِ إذا كُنتُم تَحسُبوني مُؤمِنةً بالرّبّ». فأجبَرَتنا على قَبولِ دَعوتِها.
في سجن فيلبـي
16 وكُنّا في أحدِ الأيّامِ ذاهِبـينَ إلى الصّلاةِ، فصادَفَتنا جاريةٌ بِها رُوحٌ عَرّافٌ، وكانَت تَجني مِنْ عِرافَتِها مالاً كثيرًا لأسيادِها. 17 فأخذَت تَتبَعُ بولُسَ وتَتبعُنا، وهيَ تَصيحُ: «هَؤلاءِ الرّجالُ عَبـيدُ اللهِ العَليّ، يُبَشّرونَكُم بِطريقِ الخلاصِ!» 18 وفَعلَت ذلِكَ عِدّةَ أيّامٍ حتى غَضِبَ بولُسُ، فاَلتَفَتَ إلَيها وقالَ للرّوحِ: «آمُرُكَ باَسمِ يَسوعَ المَسيحِ أنْ تَخرُجَ مِنها». فخرَجَ في الحالِ.
19 فلمّا رأى سادَتُها ضياعَ أملِهِم مِنْ كَسبِ المالِ، قــبَضوا على بولُسَ وسِيلا وجَرّوهُما إلى ساحَةِ المدينةِ لدى القُضاةِ، 20 وقَدّموهُما إلى الحُكّامِ وقالوا: «هذانِ الرّجُلانِ يُثيرانِ الاضطِرابَ في مدينتِنا، وهُما يَهوديّانِ 21 يُبشّرانِ بتَعاليمَ لا يَحِلّ لنا قبولُها أوِ العَمَلُ بِها لأنّنا رومانِـيّونَ». 22 فهاجَت جُموعُ النّاسِ علَيهِما، ومَزّقَ الحُكامُ ثيابَ بولُسَ وسيلا وأمروا بجَلدِهِما. 23 فجَلَدوهُما كثيرًا وألقَوهُما في السّجنِ، وأوصَوا السّجانَ بأنْ يُشَدّدَ الحِراسَةَ علَيهِما. 24 فلمّا بُلّغَ السّجانُ هذِهِ الوصيّةَ، طَرَحَهُما في أعماقِ السّجنِ، وأدخَلَ أرجُلَهُما في قالَبٍ مِنَ الخَشَبِ لِئَلاّ يَهرُبا.
25 وعِندَ نِصفِ الليلِ كانَ بولُسُ وسيلا يُصلّيانِ ويُسبّحانِ اللهَ، والسّجناءُ يُصغونَ إليهِما، 26 فوقَعَ فَجأةً زِلزالٌ عَنيفٌ هَزّ أركانَ السّجنِ، واَنفَتَحتِ الأبوابُ كُلّها، واَنفكّت قُيودُ السّجناءِ كُلّهِم. 27 فأفاقَ السّجّانُ مِنْ نومِهِ، فرَأى أبوابَ السّجنِ مَفتوحَةً، فَظنّ أنّ السّجَناءَ هَربوا. فاَستَلّ سيفَهُ ليَقتُلَ نَفسَهُ، 28 فناداهُ بولُسُ بأعلى صوتِهِ: «إيّاكَ أنْ تُؤذيَ نَفسَكَ. فنَحنُ كُلّنا هُنا!»
29 فطلَبَ السّجانُ ضَوءًا واَندفَعَ إلى داخِلِ السّجنِ واَرتَمى على أقدامِ بولُسَ وسيلا وهوَ يرتَجِفُ. 30 ثُمّ أخرجَهُما وقالَ: «يا سيّديّ، ماذا يَجبُ علَيّ أنْ أعمَلَ لأخلُصَ؟» 31 فقالا لَه: «آمِنْ بالرّبّ يَسوعَ تَخلُصْ أنتَ وأهلُ بَيتِكَ». 32 وبَشّراهُ هوَ وجميعَ أهلِ بَيتِهِ بِكلامِ الرّبّ. 33 فأخذَهُما في تِلكَ السّاعَةِ مِنَ الليلِ وغسَلَ جِراحَهُما وتَعمّدَ هوَ وجميعُ أهلِ بـيتِهِ. 34 ثُمّ دَعاهُما إلى بَيتِهِ وأطعَمَهُما. وفَرِحَ هوَ وأهلُ بَيتِهِ، لأنّهُ آمَنَ باللهِ.
35 ولمّا طلَعَ الصّباحُ أرسَلَ الحُكّامُ حَرَسًا يَقولونَ لِلسجّانِ: «أطلِقِ الرّجُلينِ!» 36 فنقَلَ السّجّانُ هذا الكلامَ إلى بولُسَ، قالَ: «أمَرَ الحُكّامُ بإطلاقِكُما، فاَخرُجا واَذهَبا بسلامٍ!» 37 فقالَ بولُسُ لِلحرَسِ: «جَلَدونا عَلانِـيةً مِنْ غَيرِ مُحاكَمةٍ، نَحنُ المواطنَينِ الرومانيّينِ، وألقَونا في السّجنِ، وهُم الآنَ يُريدونَ أنْ يُخرِجونا سِرّا. كلاّ، بَلْ يَجيءُ الحُكّامُ بأنفُسِهِم ويُخرِجونا».
38 فنقَلَ الحرَسُ هذا الكلامَ إلى الحُكّامِ. فلمّا عَرَفوا أنّ بولُسَ وسِيلا مُواطِنانِ رُومانِـيّانِ خافوا. 39 فجاؤُوا إلَيهِما يَعتَذِرونَ، ثُمّ أخرَجُوهُما وطَلَبوا إلَيهِما أنْ يَرْحَلا عَنِ المدينةِ. 40 فلمّا خرَجا مِنَ السّجنِ ذَهَبا إلى بَيتِ ليدِيّةَ، فشاهدا الإخوةَ وشجّعاهُم ثُمّ اَنصَرَفا.
A doua călătorie misionară a lui Pavel
1 Pavel a ajuns în Derbe şi în Listra. Acolo era un ucenic pe nume Timotei, fiul unei evreice credincioase, iar tatăl său era grec. 2 Fraţii din Listra şi din Iconia dădeau o mărturie bună despre el. 3 Pavel a dorit ca Timotei să vină cu el şi l-a luat şi l-a circumcis din cauza iudeilor care locuiau în locurile acelea şi care ştiau, cu toţii, că tatăl său era grec. 4 Pe când călătoreau prin cetăţi, ei transmiteau fraţilor să păzească hotărârile apostolilor şi ale prezbiterilor din Ierusalim. 5 Astfel, Bisericile se întăreau în credinţă şi creşteau la număr în fiecare zi.
Călăuzirea lui Pavel şi Sila spre Macedonia şi Grecia
6 Au trecut de regiunea Frigiei şi Galatiei, fiind opriţi de Duhul Sfânt să vestească cuvântul în provincia Asiei. 7 Au sosit la hotarele Misiei şi au încercat să meargă în Bitinia, dar Duhul lui Iisus nu i-a lăsat. 8 Trecând şi de Misia, s-au coborât la Troas. 9 Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un macedonean stătea în picioare şi îl ruga: „Treci în Macedonia şi ajută-ne!”. 10 După ce a avut el această vedenie, am căutat să pornim imediat spre Macedonia, fiindcă eram convinşi că Dumnezeu ne cheamă să le vestim evanghelia.
11 Ne-am îmbarcat la Troas şi am mers drept spre Samotracia, iar a doua zi la Neapoli, 12 şi de acolo la Filipi, care este cea mai importantă cetate a Macedoniei şi colonie romană. Ajungând în cetate, am rămas aici câteva zile.
Pavel şi Sila în Filipi
13 În ziua sâmbetei am ieşit dincolo de poartă, lângă râu, unde ne gândeam că este un loc de rugăciune şi ne-am aşezat să vorbim cu femeile care se adunaseră. 14 O femeie, pe nume Lidia, vânzătoare de purpură, o temătoare de Dumnezeu din cetatea Tiatira, i-a ascultat, iar Dumnezeu i-a deschis inima ca să ia aminte la cele spuse de Pavel. 15 După ce s-a botezat ea şi casa ei, ne-a rugat: „Dacă m-aţi socotit credincioasă Domnului şi aţi venit în casa mea, vă rog să rămâneţi!” Şi ne-a făcut să rămânem.
16 S-a întâmplat însă că, pe când mergeam noi la rugăciune, ne-a ieşit înainte o sclavă posedată de duhul lui Python, care ghicea şi aducea mult câştig stăpânilor ei. 17 Ea se ţinea după Pavel şi după noi şi striga: „Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Celui Preaînalt, ei vă vestesc calea mântuirii!” 18 Şi a făcut aşa timp de multe zile. Atunci Pavel, supărat, s-a întors şi i-a zis duhului: „În Numele lui Iisus Hristos, îţi poruncesc, ieşi din ea!” Şi a ieşit chiar în clipa aceea. 19 Când au văzut stăpânii ei că s-a dus izvorul lor de câştig, i-au prins pe Pavel şi pe Sila şi i-au târât în piaţă la conducătorii cetăţii 20 şi, punându-i înaintea judecătorilor, au zis: „Oamenii aceştia, care sunt iudei, ne tulbură cetatea 21 şi ne vestesc obiceiuri pe care noi, romanii, nu se cuvine nici să le primim, nici să le facem!” 22 Mulţimea s-a dezlănţuit împotriva lor iar judecătorii au poruncit să li se rupă hainele şi să fie bătuţi cu nuiele. 23 După ce au fost bătuţi aspru, i-au aruncat în temniţă şi au poruncit temnicerului să-i păzească cu străşnicie. 24 După o astfel de poruncă, el i-a luat şi i-a aruncat în fundul temniţei şi le-a pus picioarele în butuci.
25 La miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi îi cântau laude lui Dumnezeu, iar ceilalţi întemniţaţi îi ascultau. 26 Deodată s-a făcut un cutremur atât de puternic încât s-au zguduit temeliile temniţei şi într-o clipă s-au deschis toate uşile şi s-au desfăcut toate lanţurile. 27 Temnicerul s-a trezit din somn şi când a văzut că uşile temniţei sunt deschise a scos sabia şi a vrut să-şi pună capăt zilelor, crezând că prizonierii au fugit. 28 Dar Pavel a strigat cu putere şi i-a zis: „Nu-ţi face nici un rău, căci suntem toţi aici!” 29 El a cerut o lumină şi s-a repezit înăuntru şi, tremurând, a căzut la picioarele lui Pavel şi ale lui Sila. 30 Apoi i-a scos afară şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” 31 Ei i-au răspuns: „Crede în Domnul Iisus şi vei fi mântuit tu şi casa ta!” 32 Şi i-au vestit cuvântul Domnului şi lui şi tuturor celor care erau în casa lui. 33 El i-a luat chiar în clipa aceea, noaptea, şi le-a spălat rănile şi s-a botezat imediat, şi el şi toţi ai lui. 34 Apoi, i-a dus în casă, a pus masa şi s-a bucurat cu toată familia şi slujitorii săi, căci crezuse în Dumnezeu.
35 Când s-a făcut ziuă, judecătorii au trimis lictorii cu porunca: „Eliberează-i pe oamenii aceia!” 36 Temnicerul a spus vorbele lor lui Pavel: „Judecătorii au trimis poruncă să fiţi eliberaţi. Ieşiţi acum şi mergeţi în pace!” 37 Pavel însă le-a răspuns: „Ei ne-au bătut în public, fără judecată, pe noi care suntem romani, ne-au aruncat în temniţă şi acum ne scot afară pe ascuns? Nu se poate aşa, să vină chiar ei să ne conducă afară!” 38 Lictorii au spus judecătorilor aceste cuvinte. Când au auzit că Pavel şi Sila sunt cetăţeni romani, 39 ei s-au dus şi i-au rugat şi i-au condus afară, cerându-le să plece din cetate. 40 Când au ieşit din închisoare, Pavel şi Sila au mers în casa Lidiei, unde i-au întâlnit pe fraţi şi, după ce i-au încurajat, au plecat.