Autoritatea lui Iisus şi botezul lui Ioan
1 Într-una din zile, pe când Iisus învăţa poporul în Templu, predicând vestea cea bună, au venit marii preoţi şi cărturarii împreună cu bătrânii 2 şi au spus: „Spune-ne cu ce autoritate faci acestea? Sau cine este cel care Ţi-a dat această autoritate?” 3 El le-a răspuns: „Vă voi întreba şi Eu un lucru. Spuneţi-Mi: 4 Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni?” 5 Se sfătuiau, zicând: „Dacă spunem: Din cer, va spune: Atunci de ce nu l-aţi crezut? 6 Iar dacă spunem: De la oameni, tot poporul ne va ucide cu pietre fiindcă ei sunt convinşi că Ioan este profet.” 7 Şi au răspuns că nu ştiu de unde. 8 Iar Iisus le-a zis: „Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.”
Parabola viticultorilor
9 Atunci a început să spună mulţimii o parabolă: „Un om a sădit o vie, a dat-o în arendă unor lucrători şi a plecat în călătorie pentru mult timp. 10 La vremea cuvenită, a trimis un slujitor la lucrători ca să-i dea din rodul viei. Dar lucrătorii, după ce l-au bătut, l-au trimis cu mâinile goale. 11 A mai trimis alt slujitor, dar ei, după ce l-au bătut şi batjocorit şi pe acela, l-au trimis cu mâinile goale. 12 Şi a mai trimis şi un al treilea, dar şi pe acesta l-au rănit şi l-au alungat. 13 Atunci stăpânul viei a spus: Ce să fac? Îl voi trimite pe fiul meu iubit; poate pe el îl vor respecta. 14 Dar văzându-l, lucrătorii s-au sfătuit între ei: Iată moştenitorul! Să-l ucidem ca moştenirea să fie a noastră! 15 L-au scos din vie şi l-au ucis. Ce le va face deci stăpânul viei? 16 Va veni şi îi va ucide pe lucrătorii aceia, iar via o va da altora.” Ei, auzind, au spus: „Să nu se întâmple niciodată aşa ceva!” 17 Dar el, privindu-i ţintă, le-a zis: „Dar, atunci, ce înseamnă ce este scris:
Piatra pe care au aruncat-o zidarii,
aceasta a ajuns în capul unghiului?
18 Oricine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit şi cel peste care va cădea va fi strivit.” 19 Cărturarii şi marii preoţi au încercat să pună mâna pe El chiar în ceasul acela, fiindcă înţeleseseră că pentru ei spusese parabola. Se temeau însă de popor.
Despre tributul cuvenit Cezarului
20 Şi, pândindu-L, au trimis iscoade care se prefăceau că sunt drepţi, ca să-L prindă cu vreun cuvânt şi să-L dea pe mâna stăpânirii şi a autorităţii guvernatorului. 21 L-au întrebat: „Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi cu dreptate şi că nu eşti părtinitor, ci înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu. 22 Ne este îngăduit să dăm tribut Cezarului, sau nu?” 23 Dându-şi seama de viclenia lor, El le-a zis: 24 „Arătaţi-mi un dinar. Ale cui sunt chipul şi inscripţia?” Ei au răspuns: „Ale Cezarului.” 25 Iisus le-a zis: „Atunci daţi Cezarului ce e al Cezarului şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu.” 26 Şi nu au putut să-L prindă cu vreun cuvânt în faţa poporului şi, uimiţi de răspunsul Său, au tăcut.
Confruntări şi capcane din partea conducătorilor iudei
27 Au venit apoi unii saduchei, care spun că nu există înviere, şi L-au întrebat: 28 „Învăţătorule, Moise a scris pentru noi: dacă cineva este căsătorit şi moare fără copii, atunci fratele lui să-i ia soţia şi să ridice urmaşi fratelui său. 29 Erau deci şapte fraţi. Primul, după ce şi-a luat soţie, a murit fără copii. 30 Şi al doilea 31 şi al treilea au luat-o şi la fel toţi şapte n-au lăsat copii şi au murit. 32 În cele din urmă a murit şi femeia. 33 Aşadar, a cui soţie va fi la înviere femeia? Căci toţi şapte au avut-o de soţie.” 34 Iisus le-a spus: „Fiii acestui veac se însoară şi se mărită, 35 dar cei aflaţi vrednici să ajungă în veacul acela şi la învierea din morţi nu se vor mai însura, nici nu se vor mărita, 36 pentru că nu mai pot muri, fiindcă sunt ca îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. 37 Iar că morţii învie, a arătat-o şi Moise la rug, când Îl numeşte pe Domnul Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov. 38 Dar Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii, fiindcă toţi trăiesc pentru El.” 39 Unii dintre cărturari I-au răspuns: „Învăţătorule, bine ai vorbit!” 40 Şi nu mai îndrăzneau să-L întrebe nimic.
41 El le-a spus: „Cum de spun ei că Hristos este fiul lui David? 42 Pentru că însuşi David spune în cartea Psalmilor:
Domnul a spus Domnului meu:
Şezi la dreapta Mea
43 până ce-i voi pune pe duşmanii Tăi
aşternut sub picioarele Tale.
44 Aşadar David Îl numeşte Domn. Atunci cum este fiul lui?”
45 În timp ce poporul Îl asculta, le-a spus ucenicilor: 46 „Feriţi-vă de cărturarii cărora le place să umble în haine lungi, să fie salutaţi în pieţe şi să ocupe primele locuri în sinagogi şi locurile de onoare la ospeţe. 47 Ei mănâncă avutul văduvelor şi se prefac că se roagă îndelung. Aceştia vor primi o pedeapsă mai mare.”
السلطة المعطاة ليسوع
(متى 21:23-27، مرقس 11:27-33)1 وكانَ في أحَدِ الأيّامِ يُعَلّمُ الشّعبَ في الهَيكَلِ ويُبَشّرُه، فَجاءَ إليهِ رُؤساءُ الكَهنَةِ ومُعَلّمو الشّريعةِ وشُيوخُ الشّعبِ 2 وقالوا لَهُ: «قُلْ لنا: بأيّ سُلطَةٍ تَعمَلُ هذِهِ الأعمالَ؟ بل مَنْ أعطاكَ هذِهِ السّلطَةَ؟»
3 فأجابَهُم يَسوعُ: «وأنا أسأَلُكُم سُؤالاً واحدًا، قولوا لي: 4 مِنْ أينَ ليوحنّا سُلطةُ المَعمودِيّةِ؟ أمِنَ السّماءِ أم مِنَ النّاسِ؟»
5 فقالوا في أنفُسِهِم: «إنْ قُلنا: مِنَ السّماءِ، يقولُ: فلماذا ما آمنتُم بِه؟ 6 وإنْ قُلنا مِنَ النّاسِ، فالشّعبُ كُلّهُ يَرجُمُنا، لأنّهُ مُقتَنِعٌ بأنّ يوحنّا نَبِيّ». 7 فأجابوا أنّهُم لا يَعرِفونَ مِنْ أينَ هيَ. 8 فقالَ لهُم يَسوعُ: «وأنا لا أقولُ لكُم بأيّ سُلطَةٍ أعمَلُ هذِهِ الأعمالَ!»
مثل الكرامين
(متى 21:33-46، مرقس 12:1-12)9 وأخَذَ يَقولُ للشَعبِ هذا المثَلَ: «غَرَسَ رَجُلٌ كَرْمًا وسَلّمَه إلى بَعضِ الكرّامينَ وسافَرَ مُدّةً طويلةً. 10 فلمّا جاءَ يومُ القِطافِ أرسَلَ إليهِم خادِمًا ليُعطوهُ حِصّتَهُ مِنْ ثمَرِ الكَرمِ، فضَرَبوهُ وأرجعوهُ فارغَ اليَدَينِ. 11 فأرسَلَ خادِمًا آخَرَ، وهذا أيضًا ضَربوهُ وشَتَموهُ وأرجَعوهُ فارِغَ اليَدَينِ. 12 فأرسَلَ خادِمًا ثالثًا، وهذا أيضًا جَرّحوهُ ورَمَوه في خارِجِ الكَرمِ. 13 فقالَ صاحِبُ الكرمِ: ما العمَلُ؟ سأُرسِلُ إليهِم اَبني الحبيبَ لَعلّهُم يَهابونَهُ إذا رأوهُ. 14 ولكنّهُم لمّا رأوهُ، قالوا فيما بينَهُم: ها هوَ وارِثُ الكَرمِ! تعالوا نَقتُلُهُ ليَعودَ المِيراثُ إلينا! 15 فرمَوهُ في خارِجِ الكَرمِ وقَتلوهُ. فماذا يَفعَلُ بِهِم صاحِبُ الكَرمِ؟ 16 سيَجيءُ ويَقتُلُ هَؤلاءِ الكرّامينَ ويُسَلّمُ الكرمَ إلى غيرِهِم».
فقالَ لَه السّامِعونَ: «لا سمَحَ اللهُ!» 17 فنظَرَ إلَيهِم وقالَ: «إذًا، ما مَعنى هذِهِ الآيةِ: الحجَرُ الذي رَفَضَهُ البنّاؤونَ صارَ رأسَ الزّاويةِ؟ 18 مَنْ وقَعَ على هذا الحجَرِ تَهشّمَ، ومَنْ وقَعَ الحجَرُ علَيهِ سحَقَهُ!»
19 فأرادَ مُعَلّمو الشّريعةِ ورُؤساءُ الكَهنَةِ أنْ يَعتَقِلوهُ في تِلكَ السّاعَةِ، لأنّهُم عَرَفوا أنّهُ قالَ هذا المثَلَ علَيهِم، لكنّهُم خافوا مِنَ الشّعبِ.
دفع الجزية إلى القيصر
(متى 22:15-22، مرقس 12:13-17)20 فَراقَبوهُ وأرسلوا جَواسيسَ يُظهِرونَ أنّهُم أبرارٌ ليُمسِكوهُ بِكلِمةٍ فيُسلّموهُ إلى يدِ الحاكِمِ وقضائِهِ. 21 فسألوهُ: «يا مُعَلّمُ، نَحنُ نَعرِفُ أنّكَ صادقٌ في كلامِكَ وتَعليمِكَ، لا تُحابي أحدًا، بل بالحقّ تُعَلّمُ طريقَ اللهِ. 22 أيَحِلّ لنا أنْ نَدفَعَ الجِزيةَ إلى القَيصرِ أم لا؟
23 فأدرَكَ يَسوعُ مَكرَهُم، فقالَ لهُم: «لماذا تُجرّبوني؟ 24 أرُوني دينارًا! لِمَنْ هذِهِ الصورَةُ وهذا الاسمُ؟» قالوا: «للقَيصَرِ». 25 فقالَ يَسوعُ: «اَدفَعوا إذًا إلى القَيصَرِ ما لِلقَيصَرِ، وإلى اللهِ ما للهِ!»
26 فما قَدِروا أن يُمْسِكوهُ بِكلِمَةٍ أمامَ الشّعبِ، وتَعجّبوا مِنْ جوابِهِ فسكتوا.
قيامة الأموات
(متى 22:23-33، مرقس 12:18-27)27 وجاءَ بَعضُ الصّدّوقيّينَ إلى يَسوعَ، وهُمُ الذينَ يُنكِرونَ القيامَةَ، فسألوهُ: 28 «يا مُعَلّمُ، كَتبَ لنا موسى: إذا ماتَ لِرَجُلٍ أخٌ، لَهُ اَمرأةٌ ولا ولَدَ لَهُ، فَلْيأخُذْ أخوهُ المرأةَ ليُقيمَ نَسلاً لأخيهِ. 29 وكانَ هُناكَ سَبعَةُ إخوةٍ، فأخَذَ الأوّلُ اَمرأةً وماتَ مِنْ غَيرِ ولَدٍ. 30 والثّاني. 31 ومِثلُهُ الثّالثُ حتى أخذَها السّبعةُ وماتوا وما خَلّفوا نَسلاً. 32 ثُمّ ماتَتِ المرأةُ. 33 فلأيّ واحدٍ مِنهُم تكونُ زَوجةً في القيامةِ، لأنّ السّبعةَ تَزَوّجوها؟»
34 فأجابَهُم يَسوعُ: «أبناءُ هذِهِ الدّنيا يَتَزاوجونَ. 35 أمّا الذينَ هُم أهلٌ لِلحياةِ الأبدِيّةِ والقيامَةِ مِنْ بَينِ الأمواتِ، فلا يَتَزاوجونَ. 36 هُم مِثلُ الملائِكَةِ لا يَموتونَ، وهُم أبناءُ اللهِ، لأنّهُم أبناءُ القيامةِ. 37 وموسى نَفسُهُ أشارَ في الكلامِ على العُلّيقَةِ إلى أنّ الأمواتَ يَقومونَ، لمّا دَعا الرّبّ إلهَ إبراهيمَ وإلهَ إسحقَ وإلهَ يَعقوبَ. 38 وما كانَ إلهَ أمواتٍ بل إلهَ أحياءٍ، فهُم جميعًا عِندَهُ يَحيَونَ».
39 فقالَ بَعضُ مُعَلّمي الشّريعةِ: «أحسَنْتَ، يا مُعَلّمُ!» 40 وما تَجاسَروا بَعدَ ذلِكَ أنْ يَسألوهُ عَنْ شيءٍ.
المسيح وداود
(متى 22:41-46، مرقس 12:35-37)41 وقالَ لهُم: «كيفَ يُقالُ إنّ المَسيحَ اَبنُ داودَ، 42 وداودُ نَفسُهُ يَقولُ في كِتابِ المزاميرِ:
«قالَ الرّبّ لِرَبّي:
إجلِسْ عَنْ يَميني
43 حتى أجعَلَ أعداءَكَ
مَوطِئًا لِقَدَميكَ».
44 فداودُ نَفسُهُ يَدعو المَسيحَ رَبّا، فكيفَ يكونُ المَسيحُ اَبنَهُ؟»
يسوع يحذر من معلمي الشريعة
(متى 23:1-36، مرقس 12:38-40، لوقا 11:37-54)45 وقالَ لتلاميذِهِ بِمَسْمَعٍ مِنَ الشّعبِ كُلّهِ: 46 «إيّاكُم ومُعَلّمي الشّريعةِ، يَرغَبونَ في المَشيِ بالثّيابِ الطّويلةِ، ويُحبّونَ التّحيّاتِ في السّاحاتِ ومكانَ الصّدارَةِ في المَجامِعِ ومَقاعِدَ الشّرَفِ في الوَلائِمِ.
47 يأكلونَ بُيوتَ الأراملِ وهُمْ يُظهِرونَ أنّهُم يُطيلونَ الصّلاةَ. هَؤلاءِ يَنالُهُم أشَدّ العِقابِ!»
