Parabolele despre oaia pierdută şi drahma pierdută
1 Şi se apropiau de El toţi vameşii şi păcătoşii ca să-L asculte. 2 Iar fariseii şi cărturarii cârteau, spunând: „Omul acesta îi primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei.” 3 Dar El le-a spus o parabolă: 4 „Care om dintre voi care are o sută de oi şi pierde una dintre ele, nu le lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pustiu şi nu umblă după cea pierdută până o găseşte? 5 Şi, după ce a găsit-o, o pune pe umerii săi, se bucură 6 şi, venind acasă, îşi cheamă prietenii şi vecinii şi le spune: Bucuraţi-vă cu mine pentru că mi-am găsit oaia pierdută! 7 La fel vă spun că va fi mare bucurie în cer pentru un singur păcătos care se converteşte decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au nevoie de pocăinţă.
8 Şi ce femeie, care are zece drahme, dacă pierde o drahmă, nu aprinde o lampă, nu mătură casa şi nu caută cu grijă până o găseşte? 9 Şi, după ce a găsit-o, îşi cheamă prietenele şi vecinele şi le spune: Bucuraţi-vă cu mine fiindcă mi-am găsit drahma pierdută! 10 Vă spun, la fel de mare este bucuria înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.”
Parabola fiului risipitor
11 Apoi le-a spus: „Un om avea doi fii. 12 Cel mai mic dintre ei i-a zis tatălui: Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine. Tatăl le-a împărţit averea. 13 Şi, nu după multă vreme, adunându-şi toate lucrurile, fiul cel mic a plecat într-o ţară îndepărtată şi acolo şi-a risipit averea trăind în desfrânare. 14 După ce a cheltuit tot, a venit o foamete mare în ţara aceea, iar el a început să ducă lipsă. 15 Atunci s-a dus şi s-a aciuat pe lângă unul dintre locuitorii acelei ţări. Iar acela l-a trimis la moşia lui să-i păzească porcii. 16 Şi ar fi dorit să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni. 17 Atunci, gândindu-se în sinea lui, şi-a spus: Câţi argaţi din casa tatălui meu au pâine din belşug, iar eu mor aici de foame! 18 Mă voi ridica şi mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune, Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta. 19 Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău, primeşte-mă ca pe unul dintre argaţii tăi. 20 Apoi, ridicându-se, a plecat la tatăl său. Pe când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă. Alergându-i în întâmpinare, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat. 21 Atunci, fiul i-a zis: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta. Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. 22 Dar tatăl le-a spus slujitorilor săi: Aduceţi repede haina lui de dinainte şi îmbrăcaţi-l! Puneţi-i inelul pe deget şi încălţăminte în picioare! 23 Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l! Să mâncăm şi să ne bucurăm, 24 fiindcă acest fiu al meu era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit. Şi au început să se veselească.
25 Dar fiul său mai mare era la câmp. Pe când se apropia de casă, a auzit cântece şi jocuri 26 şi l-a chemat pe unul dintre slujitori şi l-a întrebat ce înseamnă aceasta. 27 Iar acela i-a răspuns: Fratele tău s-a întors, iar tatăl tău, pentru că l-a regăsit sănătos, a tăiat viţelul cel îngrăşat. 28 El s-a mâniat şi nu voia să intre. Atunci tatăl a ieşit şi îl ruga stăruitor. 29 Dar el i-a răspuns tatălui său: Iată, de atâţia ani te slujesc şi niciodată nu ţi-am călcat porunca, iar tu nu mi-ai dat nici măcar un miel să petrec cu prietenii mei. 30 Însă când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai tăiat pentru el viţelul cel îngrăşat. 31 Tatăl i-a spus: Fiule, tu eşti mereu cu mine şi toate ale mele sunt ale tale. 32 Dar se cădea să petrecem şi să ne bucurăm pentru acest frate al tău care era mort şi a înviat, era pierdut şi s-a aflat.”
مثل الخروف الضائع
(متى 18:12-14)1 وكانَ جُباةُ الضّرائبِ والخاطِئونَ يَدنُونَ مِنْ يَسوعَ ليَسمَعوهُ. 2 فقالَ الفَرّيسيّونَ ومُعَلّمو الشّريعةِ مُتذمّرينَ: «هذا الرّجُلُ يُرَحّبُ بالخاطِئينَ ويأكُلُ مَعَهُم!» 3 فكَلّمَهُم بِهذا المَثَلِ: 4 «مَنْ مِنكُم إذا كانَ لَهُ مئةُ خروفٍ، فأضاعَ واحدًا مِنها، لا يَترُكُ التّسعَةَ والتّسعينَ في البرّيّةِ ليَبحَثَ عَنِ الخَروفِ الضائِعِ حتى يَجدَهُ؟ 5 فإذا وجَدَهُ حَمَلهُ على كَتِفَيهِ فَرِحًا، 6 ورجَعَ إلى البَيتِ ودَعا أصدِقاءَهُ وجيرانَهُ وقالَ لهُم: إفرَحوا مَعي، لأنّي وجَدتُ خَروفي الضائِعَ! 7 أقولُ لكُم: هكذا يكونُ الفَرَحُ في السّماءِ بِخاطئٍ واحِدٍ يَتوبُ أكثَرَ مِنَ الفَرحِ بِتسعَةٍ وتِسعينٍ مِنَ الأبرارِ لا يَحتاجونَ إلى التّوبَةِ.
مثل الدرهم المفقود
8 «بل أَيّةُ اَمرأةٍ إذا كانَ لها عَشرَةُ دَراهِمَ، فأضاعَت دِرهمًا واحدًا، لا تُشعِلُ السّراجَ وتُكَنّسُ البَيتَ وتَبحثُ عَنْ هذا الدّرهَمِ جيّدًا حتى تَجدَهُ؟ 9 فإذا وجَدَتْهُ، دَعَت صَديقاتِها وجاراتِها وقالَت: إفرَحْنَ معي لأنّي وجَدتُ الدّرهَمَ الذي أضَعْتُهُ.
10 أقولُ لكُم: هكذا يَفرَحُ ملائِكةُ اللهِ بِخاطئٍ واحدٍ يَتوبُ».
مثل الابن الضال
11 وقالَ يَسوعُ: «كانَ لِرَجلٍ اَبنانِ، 12 فقالَ لَهُ الأصغَرُ: يا أبي أعطِني حِصّتي مِنَ الأملاكِ. فقَسَم لهُما أملاكَهُ. 13 وبَعدَ أيّامٍ قَليلةٍ، جمَعَ الابنُ الأصغَرُ كُلّ ما يَملِكُ، وسافَرَ إلى بِلادٍ بَعيدَةٍ، وهُناكَ بَدّدَ مالَهُ في العَيشِ بِلا حِسابٍ. 14 فلمّا أنفَقَ كُلّ شيءٍ، أصابَت تِلكَ البلادَ مَجاعةٌ قاسِيَةٌ، فوقَعَ في ضيقٍ. 15 فلَجأ إلى العَمَلِ عِندَ رَجُلٍ مِنْ أهلِ تِلكَ البِلادِ، فأرسَلَهُ إلى حُقولِهِ ليَرعى الخنازيرَ. 16 وكانَ يَشتَهي أنْ يَشبَعَ مِنَ الخُرنُوبِ الذي كانَتِ الخنازيرُ تأكُلُهُ، فلا يُعطيهِ أحدٌ. 17 فرَجَعَ إلى نَفسِهِ وقالَ: كم أَجيرٍ عِندَ أبي يَفضُلُ عَنهُ الطّعامُ، وأنا هُنا أموتُ مِنَ الجوعِ. 18 سأقومُ وأرجِعُ إلى أبي وأقولُ لَه: يا أبي، أخطَأتُ إلى السماءِ وإلَيكَ، 19 ولا أستحِقّ بَعدُ أنْ أُدعى لكَ اَبنًا، فعامِلْني كأَجيرٍ عِندَكَ.
20 فقامَ ورجَعَ إلى أبيهِ. فَرآهُ أبوهُ قادِمًا مِنْ بَعيدٍ، فأشفَقَ علَيهِ وأسرَعَ إلَيهِ يُعانِقُهُ ويُقَبّلُهُ. 21 فقالَ لَهُ الابنُ: يا أبي، أخطَأْتُ إلى السّماءِ وإلَيكَ، ولا أستَحِقّ بَعدُ أنْ أُدعى لكَ اَبنًا. 22 فقالَ الأبُ لخَدَمِهِ: أسرِعوا! هاتُوا أفخَرَ ثوبٍ وأَلْبِسوهُ، وضَعُوا خاتَمًا في إصبَعِهِ وحِذاءً في رِجلَيهِ. 23 وقَدّموا العِجلَ المُسمّنَ واَذبَحوهُ، فنَأْكُلَ ونَفرَحَ، 24 لأنّ اَبني هذا كانَ مَيْتًا فعاشَ، وكانَ ضالاّ فَوُجِدَ. فأخذوا يَفرَحونَ.
25 وكانَ الابنُ الأكبرُ في الحَقلِ، فلمّا رجَعَ واَقتَرَبَ مِنَ البَيتِ، سَمِعَ صَوتَ الغِناءِ والرّقصِ. 26 فدَعا أحَدَ الخَدَمِ وسألَهُ: ما الخَبرُ؟ 27 فأجابَهُ: رجَعَ أخوكَ سالِمًا، فذبَحَ أبوكَ العِجْلَ المُسَمّنَ. 28 فغَضِبَ ورَفَضَ أنْ يَدخُلَ. فخَرَجَ إلَيهِ أبوهُ يَرجو مِنهُ أنْ يَدخُلَ، 29 فقالَ لأبيهِ: خَدَمْتُكَ كُلّ هذِهِ السّنينَ وما عَصَيتُ لكَ أمرًا، فما أعطَيتَني جَدْيًا واحدًا لأفرَحَ بِهِ معَ أصحابي. 30 ولكنْ لمّا رجَعَ اَبنُكَ هذا، بَعدَما أكَلَ مالَكَ معَ البَغايا، ذَبَحتَ العِجلَ المُسَمّنَ!
31 فأجابَهُ أبوهُ: يا اَبني، أنتَ مَعي في كُلّ حِينٍ، وكُلّ ما هوَ لي فهوَ لكَ. 32 ولكِنْ كانَ علَينا أنْ نَفرَحَ ونَمرَحَ، لأنّ أخاكَ هذا كانَ مَيّتًا فَعاشَ، وكانَ ضالاّ فَوُجِدَ».