Apărarea lui Ştefan înaintea sinedriului
1 Marele preot l-a întrebat: „Aşa este?” 2 El le-a răspuns: „Fraţilor şi voi, părinţilor, ascultaţi! Dumnezeul slavei i s-a arătat părintelui nostru Avraam pe când era în Mesopotamia înainte să se stabilească în Haran, 3 şi i-a zis: Ieşi din ţara ta şi din familia ta şi du-te în ţara pe care ţi-o voi arăta . 4 Atunci, a ieşit din ţara caldeilor şi a locuit în Haran. După moartea tatălui său, Dumnezeu l-a strămutat în ţara unde trăiţi voi acum, 5 dar nu i-a dat nici o moştenire în ea, nici măcar un petec de pământ, ci i-a făgăduit că i-o va da în stăpânire lui şi urmaşilor lui, deşi el nu avea încă nici un copil. 6 Şi Dumnezeu i-a vorbit aşa: Urmaşii tăi vor fi străini într-un pământ străin şi vor robi acolo, suferind vreme de patru sute de ani. 7 Dar Eu voi judeca neamul care îi va ţine robi. Şi Dumnezeu a spus: După aceea vor ieşi şi Îmi vor sluji în ţara aceasta. 8 Şi i-a dat legământul tăierii împrejur. El l-a născut pe Isaac şi l-a tăiat împrejur în ziua a opta, şi Isaac pe Iacov, iar Iacov pe cei doisprezece patriarhi.
9 Patriarhii, invidiindu-l pe Iosif, l-au vândut în Egipt, însă Dumnezeu a fost cu el 10 şi l-a scăpat din toate necazurile şi i-a dat har şi înţelepciune înaintea faraonului, împăratul egiptenilor, care l-a pus conducător peste Egipt şi peste toată casa lui. 11 Apoi peste întreg Egiptul şi peste Canaan au venit foamete şi lipsuri mari, iar părinţii noştri nu mai găseau hrană. 12 Iacov a auzit că există grâu în Egipt şi i-a trimis întâia oară pe părinţii noştri acolo. 13 Iar a doua oară, Iosif s-a făcut cunoscut fraţilor săi şi faraonul a aflat la rândul său din ce neam era Iosif. 14 Iosif a trimis să-l cheme pe Iacov, tatăl său, şi pe toţi din neamul său, în total şaptezeci şi cinci de suflete. 15 Astfel, Iacov s-a coborât în Egipt şi acolo şi-a sfârşit viaţa, el şi părinţii noştri. 16 Mai târziu, ei au fost strămutaţi în Sihem şi aşezaţi în mormântul pe care Avraam l-a cumpărat acolo cu argint de la fiii lui Emor din Sihem.
17 Cum se apropia vremea făgăduinţei făcute de Dumnezeu lui Avraam, poporul a crescut şi s-a înmulţit la număr în Egipt, 18 până s-a ridicat un alt faraon, care nu îl cunoscuse pe Iosif. 19 El ne-a înşelat poporul şi s-a purtat cu răutate cu părinţii noştri, silindu-i să-şi lase nou-născuţii pradă morţii, ca să nu se mai înmulţească poporul. 20 În vremea aceea s-a născut Moise, care era frumos înaintea lui Dumnezeu. Timp de trei luni el a fost hrănit şi îngrijit în casa tatălui său; 21 apoi, când l-au părăsit, fiica faraonului l-a luat şi l-a crescut ca pe fiul ei. 22 Astfel, Moise a fost învăţat în toată înţelepciunea egiptenilor şi a ajuns un om puternic în cuvinte şi în fapte.
23 Când a împlinit patruzeci de ani, a început să se gândească în inima sa să-i cerceteze pe fraţii lui, pe fiii lui Israel. 24 Şi văzând pe unul dintre ei că fusese nedreptăţit, l-a apărat, răzbunându-l pe cel asuprit şi omorându-l pe egiptean. 25 Se gândea că fraţii săi înţeleg că, prin mâna lui, Dumnezeu le dă libertatea, dar ei n-au priceput. 26 În ziua următoare, Moise a văzut că doi dintre ei se băteau şi i-a îndemnat să se împace, spunând: Oameni buni, doar sunteţi fraţi, de ce vă nedreptăţiţi unul pe altul? 27 Dar cel care îl lovea pe aproapele său, l-a împins şi i-a zis: Cine te-a pus pe tine domn şi judecător peste noi? 28 Nu cumva vrei să mă omori la fel cum l-ai omorât ieri pe egiptean? 29 Când a auzit vorba aceasta Moise a fugit şi a trăit ca străin în ţara Madian, unde a avut doi fii.
30 După împlinirea altor patruzeci de ani, i s-a arătat în deşertul muntelui Sinai un înger, în flacăra unui rug care ardea. 31 Moise s-a minunat de ceea ce vedea şi, când s-a apropiat ca să înţeleagă mai bine, s-a auzit glasul Domnului: 32 Eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov. Atunci Moise a început să tremure şi nu îndrăznea să privească. 33 Domnul i-a zis: Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este un pământ sfânt. 34 Am văzut răul suferit de poporul Meu în Egipt şi am auzit geamătul lor şi m-am coborât să-i eliberez. Acum, vino să te trimit în Egipt! 35 Pe acest Moise, pe care ei îl respinseseră când au zis: Cine te-a pus pe tine domn şi judecător peste noi? , Dumnezeu l-a trimis acum să fie domn şi izbăvitor, prin îngerul care i se arătase în rug. 36 El i-a scos afară din Egipt făcând minuni şi semne în ţara Egiptului şi în Marea Roşie şi în pustiu, timp de patruzeci de ani. 37 El, Moise, este cel care le-a spus fiilor lui Israel: Dumnezeu vă va ridica dintre fraţii voştri un alt profet ca mine. 38 El a adunat poporul în pustiu, împreună cu îngerul care îi vorbea pe muntele Sinai, lui şi părinţilor noştri, şi el este cel care a primit cuvintele vieţii ca să ni le dea nouă. 39 Pe acest Moise n-au vrut să-l asculte părinţii noştri şi l-au respins întorcându-şi inimile spre Egipt 40 şi i-au zis lui Aaron: Fă-ne dumnezei care să meargă înaintea noastră pentru că nu ştim ce s-a întâmplat cu acest Moise care ne-a scos din ţara Egiptului! 41 În zilele acelea, şi-au făcut un viţel, au adus idolului lor jertfe şi au sărbătorit astfel lucrarea mâinilor lor. 42 Atunci Dumnezeu şi-a întors faţa şi i-a lăsat în seama închinării lor la stelele cerului, cum este scris în cartea profeţilor:
Nu Mie mi-aţi jertfit
jertfe şi animale înjunghiate,
popor al lui Israel,
în cei patruzeci de ani din pustiu,
43 ci lui Moloh i-aţi purtat cortul
şi steaua dumnezeului vostru, Refan,
idolii pe care i-aţi făcut
să vă închinaţi lor.
De aceea şi Eu vă voi strămuta
dincolo de Babilon.
44 Părinţii noştri au avut însă Cortul Mărturiei în pustiu, aşa cum le poruncise Cel ce a vorbit cu Moise să-l construiască după modelul pe care îl văzuse. 45 Pe acesta l-au primit părinţii noştri şi l-au adus conduşi de Iosua, în ţara neamurilor pe care le-a alungat Dumnezeu dinaintea părinţilor noştri; şi a stat aici până în zilele lui David. 46 David a aflat bunăvoinţă înaintea lui Dumnezeu şi i-a cerut să zidească un locaş pentru casa lui Iacov. 47 Dar casa I-a zidit-o Solomon. 48 Însă Cel Preaînalt nu locuieşte în case ridicate de mâna omului, aşa cum spune profetul:
49 Cerul este Tronul Meu,
iar pământul, aşternut
picioarelor Mele.
Ce casă Mi-aţi putea zidi voi,
zice Domnul,
ce fel de loc în care să Mă odihnesc?
50 Oare nu mâna Mea a creat toate lucrurile acestea?
51 Dar voi, oameni încăpăţânaţi, cu inimi şi urechi care nu ascultă de Dumnezeu, mereu vă împotriviţi Duhului Sfânt şi aşa cum au fost părinţii voştri la fel sunteţi şi voi! 52 Pe care din profeţi nu i-au persecutat părinţii voştri? Ei i-au omorât pe cei care vesteau sosirea Celui Drept, iar acum voi L-aţi vândut şi L-aţi ucis! 53 Voi, cei care aţi primit Legea dată prin îngeri, dar n-aţi păzit-o!”
Ştefan este omorât cu pietre
54 Când au auzit ei ce spunea, au început să fiarbă de furie în inimile lor şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. 55 El, plin de Duhul Sfânt, şi-a îndreptat ochii spre cer şi a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând la dreapta lui Dumnezeu 56 şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu.” 57 Ei însă strigând cu toată puterea, şi-au astupat urechile şi s-au aruncat asupra lui cu un singur gând. 58 L-au scos afară din cetate şi l-au omorât cu pietre. Toţi martorii şi-au lăsat hainele la picioarele unui tânăr numit Saul 59 şi au început să arunce cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Iisuse, primeşte duhul meu!” 60 Apoi, a căzut în genunchi şi a strigat cu putere: „Doamne, nu le socoti păcatul acesta!” Şi, zicând cuvintele acestea, a murit .
خطبة إستفانوس
1 فقالَ رَئيسُ الكَهنَةِ لإستِفانوسَ: «أهذا صحيحٌ؟» 2 فأجابَ: «إسمَعوا، أيّها الإخوَةُ والآباءُ: «ظهَرَ إلهُ المجدِ لأبـينا إبراهيمَ وهوَ في ما بَينَ النّهرين، قَبلَ أنْ يَسكُنَ في حَرّانَ، 3 وقالَ لَه: أُترُكْ أرضَكَ وعَشيرَتَك واَرحَلْ إلى الأرضِ التي أُريكَ. 4 فتَركَ بلادَ الكَلدانيّـينَ وسكَنَ في حَرّانَ. وبَعدَما ماتَ أبوهُ، نقَلَهُ اللهُ مِنها إلى هذِهِ الأرضِ التي تَسكُنونَ فيها الآنَ، 5 مِنْ غَيرِ أنْ يُعطيَهُ فيها ميراثًا أو مَوضِعَ قَدَمٍ. إلاّ أنّ اللهَ وعَدَهُ بأنْ يَجعَلَها مُلكًا لَه ولِنسلِهِ مِنْ بَعدِهِ، معَ أنّهُ ما كانَ لَه ولَدٌ. 6 وقالَ اللهُ: سَيَسكُنُ نَسلُكَ في بِلادٍ غريبَةٍ، فيكونونَ عَبـيدًا ويُعانونَ الذّلّ مُدّةَ أربعمِئةِ سنَةٍ». وقالَ اللهُ: 7 «ولكنّي سأَدينُ الشّعبَ الذي يَستَعبِدُكُم، ثُمّ يَخرُجونَ مِنْ تِلكَ البِلادِ ويَعبُدوني هُنا في هذا المكانِ». 8 وأعطى اللهُ إبراهيمَ عَهدَ الخِتانِ، فــوَلدَ إبراهيمُ اَبنَهُ إسحقَ وختَنَهُ في اليومِ الثامِنِ. وختَنَ إسحقُ يَعقوبَ، ويَعقوبُ ختَنَ الآباءَ الاثنَي عشَرَ.
9 وحسَدَ الآباءُ الأوّلونَ يوسُفَ فَباعوهُ، فَجيءَ بِه إلى مِصرَ. وكانَ اللهُ معَهُ، 10 فخَلّصَهُ مِنْ جميعِ مَصائِبِه، ووهَبَهُ نِعمةً وحِكمةً عِندَ فِرعونَ ملِكِ مِصرَ، فــوَلاّهُ فِرعونُ على مِصرَ وعلى قَصرِهِ. 11 ووَقَعت في مِصرَ كُلّها وأرضِ كَنعانَ مَجاعةٌ وضيقٌ شديدٌ، فاَحتاجَ آباؤُنا إلى القُوتِ. 12 وسَمِعَ يَعقوبُ أنّ في مِصرَ قَمحًا، فأرسَلَ آباءَنا إلى هُناكَ أوّلَ مرّةٍ، 13 وفي المرّةِ الثانيَةِ تَعرّفَ يوسُفُ إلى إخوتِهِ، وتَبَــيّنَ أصلُهُ لِفرعونَ، 14 فاَستدعى يوسُفُ أباهُ يَعقوبَ وجميعَ عَشيرَتِهِ، وكانوا خَمسةً وسَبعينَ شَخصًا. 15 فنَزَلَ يَعقوبُ إلى مِصْرَ وماتَ فيها هوَ وآباؤُنا. 16 فنَقَلوهُم إلى شَكيمَ ودَفَنوهُم في القَبرِ الذي اَشتَراهُ إبراهيمُ مِنْ بَني حَمورَ في شَكيمَ بمبَلغٍ مِنَ المالِ.
17 وكانَ كُلّما اَقترَبَ تَحقيقُ الوَعدِ الذي وَعَدَ اللهُ بِه إبراهيمَ، كَثُرَ شَعبُنا واَزدادَ في مِصْرَ، 18 إلى أنْ قامَ مَلِكٌ آخَرُ في مِصْرَ لا يَعرِفُ يوسُفَ، 19 فمكَرَ بِشَعبِنا وأذَلّ آباءَنا، حتى جَعَلَهُم يَنبُذونَ أطفالَهُم فلا يَعيشونَ. 20 وفي تِلكَ الأيّامِ وُلِدَ موسى. وكانَ جَميلاً جدّا. فتَربّــى ثلاثَةَ أشهُرٍ في بَيتِ أبـيهِ. 21 ولمّا نبَذَهُ أهلُهُ تَبَنّتهُ اَبنةُ فِرعونَ ورَبّتْهُ، 22 فتَعلّمَ حِكمةَ المِصريّـينَ كُلّها، وكانَ مُقتدِرًا في القولِ والعَمَلِ.
23 ولمّا بلَغَ الأربعينَ، خطَرَ لَهُ أنْ يَتَفقّدَ إخوانَهُ بَني إِسرائيلَ. 24 فرأى مِصريّا يَعتَدي على واحدٍ مِنهُم، فدافَعَ عَنِ المَظلومِ وقتَلَ المِصريّ اَنتقامًا مِنهُ. 25 وظَنّ موسى أنّ إخوانَهُ سيَفهَمونَ أنّ اللهَ يُخَلّصُهُم على يَدِهِ، فما فَهِموا. 26 ورأى في الغَدِ اَثنَينِ مِنهُم يَتَقاتلانِ، فدَعاهُما إلى الصُلحِ. وقالَ: «أيّها الرّجُلانِ، أنتُما أخَوانِ، فلِماذا يُؤذي أحَدُكُما الآخَرَ؟» 27 فدفَعَهُ المُعتَدي مِنهُما على قريبِهِ وقالَ: «مَنْ جَعَلكَ رَئيسًا وقاضيًا علَينا؟ 28 أتُريدُ أنْ تَقتُلَني مِثلَما قَتَلْتَ المِصريّ أمسِ؟» 29 فلمّا سَمِعَ موسى هذا الكلامَ هَرَبَ وسكَنَ في أرضِ مِديانَ. وهُناكَ ولَدَ اَبنَينِ.
30 وبَعدَ أربعينَ سنَةً، ظهَرَ لَهُ ملاكٌ في برّيّةِ جبَلِ سيناءَ، في عُلّيقَةٍ تَشتَعِلُ فيها النّارُ. 31 فتَعَجّبَ موسى عِندَما رأى هذِهِ الرُؤيا، وتقَدّمَ لينَظُرَ عَنْ قُربٍ، فَناداهُ صوتُ الرّبّ: 32 «أنا إلهُ آبائِكَ، إلهُ إبراهيمَ وإسحقَ ويَعقوبَ». فاَرتَعدَ موسى وما تَجاسَرَ أنْ يَنظُرَ. 33 فقالَ لَه الرّبّ: «إخلَعْ حِذاءَكَ، لأنّ المكانَ الذي أنتَ واقِفٌ فيهِ أرضٌ مُقَدّسَةٌ. 34 أنا نَظَرْتُ إلى مَذَلّةِ شَعبـي في مِصْرَ وسَمِعتُ أنينَهُ، فنَزَلتُ لأُخَلّصَهُ. فتَعالَ أُرسِلُكَ إلى مِصْرَ».
35 فموسى الذي أنكَرَهُ شَعبُهُ وقالوا لَه: مَنْ جعَلَكَ رَئيسًا وَقاضيًا علَينا، هوَ الذي أرسَلَهُ اللهُ رئيسًا ومُخَلّصًا بِمَعونَةِ المَلاكِ الذي ظهَرَ لَه في العُلّيقَةِ، 36 فأخرَجَ شَعبَهُ مِنْ مِصْرَ بِما صنَعَهُ مِنَ العجائبِ والآياتِ في أرضِ مِصْرَ وفي البحرِ الأحمرِ وفي البرّيّةِ مُدّةَ أربعينَ سنَةً، 37 وهوَ نَفسُهُ الذي قالَ لبَني إِسرائيلَ: «سيُــقيمُ اللهُ لكُم مِنْ بَينِ شَعبِكُم نَبـيّا مِثلي». 38 وموسى هوَ الذي كانَ معَ جَماعةِ بَني إِسرائيلَ في البرّيّةِ وسيطًا بَينَ آبائِنا وبـينَ الملاكِ الذي كَلّمَهُ على جبَلِ سيناءَ، فتَلقّى كَلماتِ الحياةِ ليَنقُلَها إلَينا. 39 ولكنّ آباءَنا رفَضوا أنْ يُطيعوهُ، فأزاحوهُ وتَلفّتَت قُلوبُهُم إلى مِصْرَ، 40 فقالوا لهارونَ: «اَصنَعْ لنا آلهةً تَسيرُ أمامَنا، لأنّنا لا نَعرِفُ ما حَلّ بموسى هذا الذي أخرَجَنا مِنْ مِصْرَ». 41 فصَنَعُوا في ذلِكَ الوقتِ صَنَمًا في صورةِ عِجْلٍ، وقَدّموا لَه الذّبائِـحَ، واَبتَهَجوا بِما هوَ مِنْ صُنعِ أيديهِم. 42 فأعرَضَ اللهُ عَنهُم وأسلَمَهُم لِعِبادَةِ النّجومِ، كما جاءَ في كُتبِ الأنبـياءِ:
«يا بَني إِسرائيلَ!
هل قَدّمتُم إليّ الذّبائِـحَ والقَرابـينَ
مُدّةَ أربعينَ سنَةً في البرّيّةِ؟
43 لا بل حَمَلتُم خَيمةَ مُولُوخَ
ونَجمةَ إِلهِكُم رَمْفانَ:
أَصنامًا صنَعْتُموها لِلعِبادَةِ.
فسأَنفيكُم إلى ما وراءِ بابلَ».
44 وكانَ معَ آبائِنا في البرّيّةِ خَيمةُ الشّهادَةِ التي صَنَعها موسى، كما أمرَهُ اللهُ، على المِثالِ الذي رآهُ. 45 فتَسَلّمَها آباؤُنا وفَتَحوا بِها بلادَ الأُمَمِ التي طَرَدَها اللهُ أمامَهُم بِقيادَةِ يَشوعَ. وبَقِـيَت هُناكَ إلى أيّامِ داوُدَ. 46 ونالَ داوُدُ رِضى اللهِ، فسألَهُ أنْ يَبني مَسكِنًا لإلهِ يَعقوبَ، 47 إلاّ أنّ سُليمانَ هوَ الذي بَنى لَه البَيتَ.
48 لكنّ اللهَ العلَيّ لا يَسكُنُ بُيوتًا صَنَعتها الأيدي، كما قالَ النّبـيّ:
49 «يقولُ الرّبّ: السّماءُ عَرشي،
والأرضُ مَوطِـئُ قَدَمَيّ.
أيّ بَيتٍ تَبنُونَ لي؟
بل أينَ مكانُ راحتي؟
50 أما صَنَعَت يَداي هذا كُلّهُ؟»
51 يا قُساةَ الرِقابِ والقُلوبِ ويا صُمّ الآذانِ! أنتُم مِثلُ آبائِكُم، ما زِلتُم تُقاوِمونَ الرّوحَ القُدُسَ. 52 أما اَضطَهَدوا كُلّ نَبـيّ، وقَتلوا الذينَ أنبأُوا بِمَجيءِ البارّ الذي أسلَمْتُموهُ وقَتَلْتُموهُ؟ 53 أنتُم تَسَلّمتُم شريعةَ اللهِ مِنْ أيدي الملائكةِ وما عَمِلتُم بِها».
استشهاد إستفانوس
54 فلمّا سَمِعَ أعضاءُ المجلِسِ كلامَ إستِفانوسَ مَلأَ الغيظُ قُلوبَهُم وصَرَفوا علَيهِ بأسنانِهِم. 55 فنَظَرَ إلى السّماءِ، وهوَ مُمتلئٌ مِنَ الرّوحِ القُدُسِ، فرَأى مَجدَ اللهِ ويَسوعَ واقِفًا عَنْ يَمينِ اللهِ. 56 فقالَ: «أرى السّماءَ مَفتوحَةً واَبنَ الإنسانِ واقِفًا عَنْ يَمينِ اللهِ!» 57 فصاحوا بأعلى أصواتِهِم، وسَدّوا آذانَهُم، وهَجَمُوا علَيهِ كُلّهُم دَفعةً واحِدةً، 58 فأخرَجوهُ مِنَ المدينةِ ليَرجمُوه. وخلَعَ الشّهودُ ثيابَهُم ووَضَعوها أمانَةً عِندَ قَدَمي فَتًى اَسْمُهُ شاوُلُ. 59 وأخَذوا يَرجُمونَ إستِفانوسَ وهوَ يَدعو، فَيقولُ: «أيّها الرّبّ يَسوعُ، تَقبّلْ رُوحي!» 60 وسَجَدَ وصاحَ بأعلى صوتِهِ: «يا رَبّ، لا تَحسُبْ علَيهِم هذِهِ الخطيئَةَ!» قالَ هذا وماتَ.